Versiunea sportivă a compactului Focus, deja cea mai puternică din segment, va fi tunată chiar de producător pentru a dezvolta cu 50 de cai-putere mai mult.
Ford va realiza o serie limitată a modelului Ford Focus RS, dedicată clienților care consideră că hot-hatch-ul de 300 CP nu este atât de rapid pe cât s-ar cuveni, vestește ediția online a revistei britanice ”Car Magazine”.
Lotul Focus RS500 va fi produs în numai 500 de exemplare (de unde și numele), fiecare dispunând de 350 de cai-putere – oferiți de același motor de 2.5 litri și cinci cilindri pe benzină supraalimentat.
Deocamdată nu sunt disponibile informații oficiale referitoare la performanțele pe care le va garanta seria limitată Focus RS500.
Un Focus RS standard - cel mai puternic compact cu tracțiune față (Seat Leon Cupra R – 265 CP, VW Scirocco R – 265 CP, Mazda3 MPS – 260 CP, Renault Megane RS – 250 CP, VW Golf GTI – 211 CP) accelerează de la zero la 100 km/h în 5,9 secunde și are o viteză maximă de 263 km/h.