FORBES: Franţa şi Germania nu respectă termenul de depunere a planurilor climatice

FORBES: Franţa şi Germania nu respectă termenul de depunere  a planurilor climatice

Liderii Franţei şi Germaniei au avut multe de spus în ultima vreme despre importanţa eforturilor Uniunii Europene de a combate schimbările climatice.

Dar când vine vorba de planurile de acţiune ale propriilor lor ţări, s-ar părea că abordează problema cu mai puţină urgenţă. Doar 18 din cele 28 de ţări ale UE au prezentat până la data de 1 ianuarie Comisiei Europene planurile finale pentru energie şi climă, care detaliază modul în care vor îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor până în 2030.

Printre cei rămaşi în urmă se numără cele mai mari ţări ale UE: Germania, Franţa, Spania şi Marea Britanie. Polonia, cea mai reticentă ţară a UE în ceea ce priveşte acţiunile climatice, şi-a prezentat planurile la timp.

Comisia poate lansa proceduri de încălcare a legii împotriva ţărilor care nu au respectat termenul limită, ceea ce ar putea implica amenzi grele. O sursă a Comisiei a indicat totuşi că executivul UE va adopta o abordare mai blândă, încurajând ţările să prezinte planurile cât mai repede posibil.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul Marii Britanii, poate nu este surprinzător faptul că un plan nu a fost prezentat, având în vedere că ţara va pleca din UE într-o săptămână. Dar termenul limită era încă obligatoriu juridic şi pentru Marea Britanie. Legislaţia UE va continua să se aplice în Marea Britanie în timpul unei perioade de tranziţie post-Brexit, care va dura cel puţin până la sfârşitul acestui an şi, poate, mult mai mult.

Este important ca planurile să fi fost depuse şi analizate de către Comisie înaintea unui summit al liderilor naţionali ai UE în iunie, unde guvernele vor avea în vedere bilanţul progresului UE către obiectivul pentru 2030 de reducere a emisiilor cu 40% faţă de nivelurile din 1990, şi vor detalia cum intenţionează să îndeplinească noul obiectiv al blocului de reducere a emisiilor la zero net până în 2050.

Guvernul german spune că nu a putut respecta termenul limită, deoarece ţara tocmai a adoptat o nouă lege privind protecţia climei, luna trecută, şi nu a fost timp pentru a ajusta planul în conformitate.

Proiectele de planuri prezentate de toate ţările UE anul trecut au indicat deja că planurile naţionale nu vor fi suficiente pentru a permite UE să îşi atingă obiectivele pentru 2030. Comisia a publicat o evaluare în iunie a anului trecut, pe baza proiectului, recomandând modificările necesare în versiunile finale.

Deşi proiectele de planuri ar atinge obiectivul UE de reducere a emisiilor de 40%, acestea nu ar permite atingerea obiectivelor adiacente de creştere a eficienţei energetice cu 32,5% şi creşterea cotei regenerabile la 32%. Măsurile de eficienţă energetică ar lăsa un decalaj mare de 6,2 puncte procentuale până la atingerea obiectivului.

Faptul că proiectele de planuri ar atinge obiectivul de emisii de 40% pentru 2030 este o consolare insuficientă, deoarece acest obiectiv este considerat acum depăşit. Noua administraţie a preşedintei Ursula von der Leyen doreşte să ridice această ţintă la 50% sau 55% până în 2030, pe care proiectele de planuri naţionale nu sunt în măsură să o atingă.

Creşterea ambiţiei începând cu 2014 poate însemna că unele ţări nu îşi iau în serios cerinţele planului naţional, aşteptând în schimb ca noile ţinte pentru 2030 şi 2050 să devină clare. Dar Comisia şi membrii Parlamentului European au avertizat că guvernele naţionale au obligaţia legală să fie cel puţin pe cale să îndeplinească cerinţele actuale şi îşi pot consolida politicile mai târziu, pentru a face faţă oricăror modificări. Celelalte ţări care nu au reuşit să respecte termenul de 1 ianuarie sunt Bulgaria, România, Letonia, Luxemburg, Slovenia şi Irlanda.

Autor: Dave Keating - Traducere RADOR