În timpul campaniei de suspendare a preşedintelui Băsescu din 2007, Mircea Geoană a prezentat public nişte bileţele sustrase din biroul prim-adjunctului SRI, Florian Coldea.
Bileţelele scrise de Florian Coldea, colonel SRI la acea vreme, conţineau date despre relaţiile pe care le avuseseră cu Securitatea trei judecători de la Curtea Constituţională. După apariţia bileţelelor, s-a aflat oficial despre existenţa fondurilor X şi Y, ceea ce a readucs în atenţia opiniei publice o problemă mai veche cu care se confrunta SRI cum a fost structurata arhiva fostei Securităţi, în ce stadiu a preluat-o SRI şi cat din ea a ajuns în depozitele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) de la Popeşti Leordeni.
Primul care a vorbit despre existenţa acestor dosare special, pe care SRI nu le-a predat la CNSAS, a fost istoricul Marius Oprea, specialist în studierea arhivelor fostei Securităţi.
Constantin Ticu Dumitrescu, membru în Colegiul CNSAS a confirmat că SRI deţinea în arhiva proprie dosare importante pe care nu le-a predat CNSAS şi cu ajutorul cărora lideri din societatea românească sau ziarişti erau şantajaţi în momente cheie.
Despre sutele de mii de dosare ale Securităţii pe care SRI le-a predat CNSAS s-a spus ca au fost periate şi unele chiar albite. Din acest motiv au existat cazuri când persoane care au solicitat să-şi vada dosarul la CNSAS au constatat ca nu sunt complete şi din aceasta cauză suspiciunea că SRI a avut grijă sa predea numai ce a vrut la CNSAS se confirma. Aceste file au fost păstrate de SRI, oferindu-se opiniei publice motivaţia că se constituie într-un fond operativ de aproximativ 75.000 de dosare în mare parte microfilmate, care nu au putut fi predate la CNSAS din motive de siguranţă naţională. Este evident, din notele lui Coldea, că acest fond a fost împărţit în "X" şi "Y", dar mai exista şi un fond "Z", despre trecutul unor ziarişti, scriitori si la alte personalităţi ale lumii culturale, fond ce a fost constituit în mare parte din dosarele de urmărire ale Direcţiei I-a a DSS.
Mai multe nume importante din mass-media, atât din presa scrisa, cât şi din audiovizual, formatori de opinie, se regăsesc în evidenţele fostei Securităţi, însă dosarele acestor persoane nu mai există, astfel încât Colegiul CNSAS nu poate investiga cazurile lor, preciza Ticu Dumitrescu
Dosarele de urmărire ale Secutităţii erau introduse în Fondul I, cele penale în Fondul P, iar cele de reţea în Fondul R. Pentru o perioadă, Securitatea a folosit şi o altă simbolistică: X pentru dosare de urmărire, Y pentru dosare penale şi Z pentru dosare de reţea.
Initialele X, Y şi Z au fost preluate de SRI pentru arhiva proprie care a fost reorganizată pe scheletul vechii arhive a Securităţii. Aurel Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, a avut un rol important după 1989 în SRI. Generalul Rogojan a fost cel care a coordonat activitatea de organizare şi partajare a dosarelor preluate din arhivele Securităţii.
Până la momentul în care Mircea Geoană a prezentat public facsimilul cu însemnările lui Coldea în care se făcea referire la fondurile X şi Y, nimeni nu a recunoscut oficial existenţa acestora aflate în arhiva SRI.