Fonduri europene de un miliard euro pentru formarea medicilor și programe de screaning

Fonduri europene de un miliard euro pentru formarea medicilor și programe de screaning

Roxana Mînzatu, ministrul Fonduriloe Europene, a declarat la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii români, că își dorește să arăte Comisiei Europene că putem lua bani și în perioadă 2021-2027.

„Ne dorim, și am spus și Comisiei Europene, să avem un buget pentru infrastructura medicală, dar și pentru formarea medicilor, programe de screaning. Și acum suntem cu cheltuielile undeva la 800 milioane de euro pe sănătate: programe de screaning, formare medici, investiții în ambulatorii, UPU și în eficientizarea energetică a spitalelor. Pentru perioada 2021-2027 am vrea cel puțin un miliard de euro pentru sănătate. Dar pentru asta trebuie și să arătăm că toate investițiile și aceste trei regionale avansează. E corect. Așa convingi”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

„Vara aceasta începem să schițăm viitoarele programe operaționale. În ele vom detalia domeniile pe care vrem să ducem banii: sănătate, sreaning-uri, formarea medicilor, termoficare, reabilitarea blocurilor. În acest proces, când se scriu programele, cu dezbaterele aferente în țară, mergem ulterior la Comisia Europeană și explicăm de ce e nevoie să continuăm investiția în domeniul respectiv. Important nu este doar să identifici nevoia, ci să spui că ai nevoie de banii aceștia și poți să îi cheltui. Am spus și la Comisia Europeană că una dintre prioritățile noastre este de a investi în domeniul medical – clădiri, infrastructură, dotări, formare și screaning”, a adăugat Roxana Mînzatu, în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii români din proiectul „Ce înseamnă Coeziunea UE?”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News