Cine va împărți fondurile europene. Controvesele apărute în jurul personajului

În urma remanierii mici a guvernului, făcută la ultimul Comitet Executiv Național, deputata Oana Florea este propunerea trimisă de premierul Viorica Dăncilă președintelui Klaus Iohannis pentru portofoliul Ministerului Fondurilor Europene.

Numele deputatei a mai fost recent vehiculat. Ea ar fi fost propunerea PSD la conducerea Comisiei pentru controlul SRI, din care face parte.  Postul va rămâne vacant după demisia senatorului Claudiu Manda. Acesta se află pe lista formațiunii pentru euroalegeri  și a anunțat că renunță la această funcție. În schimb, la poziția de vicepreședinte al Senatului va renunța doar după alegerile europarlamentare.

Recent, deputata Oana Florea a fost „înregimentată” în plutonul „oamenii lui Voiculescu”, deoarece ea provine din Partidul Conservator. În 2013 era vicepreședinte al organizației București a PC.

Dan Voiculescu a scris pe blogul său că „un posibil portofoliu ministerial a readus pe agenda publică tema „oamenilor lui Voiculescu” și consideră că aprecierea față de apartenența deputatei este injustă.  „După o viață în care am creat de la zero organizații media, formațiuni politice și societăți comerciale care au avut, însumat, de-a lungul timpului, zeci de mii angajați, de colaboratori și susținători, există în spațiul public numeroase persoane cu care m-am intersectat. Dar este evident pentru orice om inteligent și de bună credință că această realitate nu îi transformă în “oamenii mei”, susține Dan Voiculescu.

Acesta a făcut o trecere în revistă a altor nume care au fost asociate cu el. „De la Klaus Iohannis (“premierul de la Grivco”, cum îl striga acum câțiva ani “căciulitul de la Grivco”) la Eduard Hellvig, de la Ion Cristoiu și Marius Tucă la sute de alți ziariști și oameni de cultură, sunt nenumărate personalități etichetate absurd, în diverse perioade, cu acest clișeu care trădează mentalitatea celor care îl folosesc. Deprinși să răspundă la comenzi și să atace la semnal, “etichetarzii” României ajung să creadă că toată lumea le împărtășește lipsa filtrului personal. Nu este cazul.

Oamenii valoroși – și, din fericire, țara aceasta are și astfel de oameni – nu împart universul în “ai lor” și “ai noștri”; nu urăsc din reflex și nu iubesc din interes; au colaborări profesionale, dezvoltă proiecte comune, dar nu îsi înregimentează conștiințele. Nu sunt “ai nimănui” pentru că îsi permit să trăiască fără un “stăpân”. Sunt liberi.

În schimb, pentru ceilalți – priponiți de o parte sau de cealaltă a butoanelor – libertatea conștiinței rămâne o noțiune suspectă, imposibil de înțeles și asumat”, a scris Dan Voiculescu.

Potrivit datelor de pe Camdera Deputaților, Oana-Consulela Florea este deputată de București din 2016. Este preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la Grupul Comun de Control Parlamentar asupra EUROPOL. În perioada 2009-4014 a fost director executiv - Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (F.A.C.I.A.S.), dar și asistent parlamentar la Parlamentul European.

Oana Florea a fost desemnată să ocupe portofoliul Ministerului Fondurilor Europene în locul Rovanei Plumb, care deschide lista PSD pentru alegerile europarlamentare.