Fondul Suveran. Nici nu s-a înfiinţat încă şi a început pasarea responsabilităţilor

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi gestionat de Ministerul Finanţelor Publice, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competenţe legate de coordonare, a declarat, ministrul Energiei, Toma Petcu.

"Prin programul de guvernare, unul din obiectivele strategice este fondul suveran de investiţii, important pentru dezvoltarea economică a României, care va fi un motor economic de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, toate companiile, nu doar din domeniul energiei, pentru că vorbim de un fond de investiţii la nivel general, toate companiile care sunt pe profit, care au capitalizare puternică din orice domeniu, ar trebui să fie în acest fond, aceasta în funcţie de comunicarea pe care o vom avea cu Comisia Europeană şi în funcţie de deciziile privind competiţia, să nu creăm probleme", a spus ministrul, la conferinţa Focus Energetic, citat de Agerpres.

El arătat că în şedinţa de Guvern de vineri s-a prezentat acest fond în primă lectură, urmând ca Guvernul să ceară punctul de vedere al Comisiei Europene cu privire la acest proiect.

"Fondul suveran, pentru că este un fond de investiţii, trebuie să fie la Ministerul de Finanţe, pentru că Ministerul de Finanţe trebuie să gestioneze aceşti bani. În general, toate activele, tot patrimoniul statului român, se gestionează de Ministerul de Finanţe, ca urmare ar trebui să fie la Ministerul de Finanţe", a răspuns Petcu, întrebat cine va gestiona fondul.

Totodată, acesta a arătat că ministerele de resort vor continua să aibă anumite competenţe în coordonarea companiilor.

"Ar putea să existe o mică fractură de colaborare şi de comunicare între ministerele de linie şi companiile care vor fi la fondul suveran. (...) Am avut o discuţie cu domnul Tudose când era ministrul al Economiei despre legătura care ar trebui să existe între ministerele noastre şi companiile care vor face parte din fond şi am stabilit ca, prin hotărârea de Guvern care se va elabora ulterior Legii pentru organizarea şi funcţionarea fondului, aceste ministere trebuie să-şi păstreze anumite competenţe asupra companiilor legate de coordonare, modul de cooperare, lucruri care vor fi stabilite în cadrul unei comisii tehnice de specialitate. Dar vom păstra în continuare aceste legături între ministerele de linie şi companiile care au aparţinut acestor ministere şi se vor duce către fondul suveran", a susţinut Petcu.

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis spre Parlament, a anunţat, vineri, premierul Mihai Tudose.