Listarea secundară a Fondului Proprietatea la Bursa din Varşovia este recomandată în interesul pe termen lung al acţionarilor Fondului, consideră oficialii Franklin Templeton Investment Management Limited, manager de investiţii şi unic administrator al Fondului Proprietatea, informează Agerpres.
Administratorul FP consideră că momentul listării va fi esenţial, pentru aceasta fiind recomandat primul trimestru din 2012.
''Aprobarea Comitetului Reprezentanţilor şi a acţionarilor vor fi necesare în perioada următoare atât pentru selectarea băncii de investiţii, cât şi pentru listarea secundară a Fondului la Bursa din Varşovia. Între timp, managerul de Fond va continua eforturile pentru creşterea vizibilităţii şi a interesului investitorilor locali şi internaţionali, privaţi şi instituţionali, pentru oportunităţile pe termen lung oferite de portofoliul Fondului în cadrul unor road show-uri şi a altor evenimente destinate investitorilor'', se menţionează într-un comunicat al Franklin Templeton.
Anunţul vine în urma unui studiu care a durat şase luni şi după consultări cu opt importante bănci de investiţii globale.
Potrivit sursei citate, o listare secundară ar fi benefică pentru acţionarii Fondului din următoarele motive: FP va beneficia de o vizibilitate sporită în rândul investitorilor instituţionali internaţionali, inclusiv ai celor specializaţi în fonduri de investiţii cu perspectivă pe termen lung (cum ar fi fondurile de pensii), va încuraja accesul facil la acţiunile FP unei zone mai largi de investitori care nu investesc în prezent în România, ceea ce poate genera în schimb cerere suplimentară pentru acţiunile Fondului.
De asemenea, FP va fi inclus în mai multe rapoarte de analiză ale brokerilor internaţionali. Franklin Templeton subliniază că listarea secundară ar trebui să fie combinată cu o ofertă de până la 10% din acţiunile existente ale Fondului.