Fondul de Pensii Administrat Privat Alfa

Acesta este unul cu risc mediu, administrat de S.C. AG2R Fond de Pensii S.A., societate detinuta de grupul francez AG2R Prevoyance in proportie de 97% si de Confederatia Nationala Sindicala Cartel Alfa, in proportie de 3%.

Acest administrator percepe un comision de administrare initial de 2,5% din valoarea contributiilor platite si un comision lunar de administrare permanent de 0,045 din activul total al fondului.

Depozitarul autorizat al fondului este Banca Romana de Dezvoltare - Groupe Societe Generale (BRD-GSG). Distributia de pensii s-ar putea realiza prin intermediul sindicatului Cartel Alfa.

Cum vor fi investite contributiile la acest fond*

> Instrumente cu grad de risc redus: obligatiuni guvernamentale, municipale, organisme financiare supranationale 70%;

> Obligatiuni si alte valori mobiliare, tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate, emise de autoritatile administratiei publice locale din state terte 10%;

> Valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania, state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European 15%;

> Titluri de participare, emise de organisme de plasament colectiv in valori mobiliare din Romania sau din alte tari 5%;

* structura-tinta a alocarii activelor fondului de pensii. In prospectul fondului sunt prezentate si limitele de variatie de la structura prezentata mai sus.