Teleormăneanul Folică Petrică, deținătorul mărcii #rezist și cel care a depus actele la Tribunalul București pentru înființarea partidului cu același nume este executat silit pentru că nu a plătit, timp de șase ani, pensia alimentară pentru fiica sa în vârstă de 11 ani.
Potrivit celor de la Cotidianul Petrică, fost angajat al Brigăzii Antitero din cadrul SRI, s-a mai aflat în aceeași situație și în urmă cu patru ani. "Atunci, mama fetiței sale a renunțat la executarea silită pentru că i s-a promis pensia alimentară. „Într-adevăr, m-a rugat să retrag acțiunea, că devenise consilier municipal la Timișoara și nu voia să se facă de râs. O perioadă s-a ținut de cuvânt și mi-a trimis câte 400 de lei pe lună, dar la finalul mandatului de consilier a uitat din nou de fiica sa“, spune Lucreția Făget.
Femeia susține că a fost nevoită să-l dea în judecată pe Folică pentru că acesta nu a vrut să-și recunoască fata. „Ce să vă zic? S-a folosit de mine, mi-a mâncat banii și nici n-a vrut să audă de copil. Testul de paternitate a dovedit clar că e fata lui. Cât a lucrat la brigadă, pe aeroport, zicea tot timpul că are de îndeplinit misiuni secrete, ori de câte ori îi suna telefonul. El și-a văzut fata pentru prima dată când ea avea deja 8 ani, deși eu nu l-am împiedicat niciodată să o viziteze. Nu numai că îl execut silit, dar îi și fac plângere penală, să recuperez pensia alimentară pe care nu a plătit-o fetei timp de 6 ani“, a declarat, pentru Cotidianul, Lucreția Făget.
Participant activ la demonstrațiile desfășurate în primăvara acestui an sub deviza „#rezist“, Florică susține că fosta sa iubită face jocul PSD-ului, care vrea să-l facă de râs. „Nu sunt cuvintele ei. Cineva o învață să spună lucrurile astea. Este manevrată de PSD-iști. Persoana vrea să mă șantajeze. E adevărat că de câteva luni nu am mai plătit pensia alimentară, dar nu am niciun venit. De unde să plătesc?“, se apără Folică. În declarația sa de avere din anul 2015 apar, la capitolul proprietăți, doar un autoturism din 1995 și un hectar de teren arabil moștenit în Alexandria. „Nu am proprietăți pentru că astea sunt posibilitățile unui cetățean onest în ziua de azi, deși am fost sportiv în lotul național de judo și am lucrat 17 ani la Brigada Antitero“, a mai spus Folică.