Folosești Revolut? Iată tot ce trebuie să știi pentru a te feri de fraude

Folosești Revolut? Iată tot ce trebuie să știi pentru a te feri de fraude

Revolut oferă utilizatorilor 5 sfaturi utile pentru siguranţă în mediul online şi evitarea fraudelor, iar printre acestea se numără utilizarea cardurilor virtuale de unică folosinţă în special atunci când sunt accesate website-uri mai puţin cunoscute şi în care nu avem mare încredere.

Compania menţionează, într-un comunicat, faptul că la mijlocul lunii septembrie a intrat în vigoare directiva PSD2 (Payments Services Directive), care, printre altele, prevede securizarea tranzacţiilor online prin autentificarea în doi paşi. Acest lucru are ca scop protejarea celor care efectuează tranzacţii online de posibile fraude.

Revolut precizează că, din păcate însă, niciun sistem de securitate nu este 100% infailibil, iar escrocii cibernetici caută în permanenţă modalităţi tot mai sofisticate pentru a-i frauda pe cei care efectuează tranzacţii online.

„Nu îţi dezvălui niciodată nimănui parola de la Internet banking şi nici numărul unic de identificare (PIN). Nici măcar banca al cărei client eşti nu îţi va cere vreodată să dezvălui aceste informaţii. În plus, asigură-te în permanenţă că utilizezi canale online oficiale - website, aplicaţie etc. - pentru a-ţi accesa contul şi a împărtăşi anumite informaţii cu terţe persoane. Nu ezita să contactezi banca sau furnizorul de servicii financiare pentru a solicita mai multe informaţii sau clarificări, în cazul în care ai neclarităţi”, este primul sfat dat utilizatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acestora li se recomandă să-şi îmbunătăţească gradul de control asupra finanţelor personale solicitând băncii să le ofere detalii privind tranzacţiile financiare prin două canale de informare - de exemplu, prin alerte trimise prin SMS şi email. De asemenea, pentru contul de online banking, pot folosi o adresă de email diferită de cea pe care o utilizează pentru conturile de social media.

„Păstrează informaţiile personale pentru tine. Nu împărtăşi niciodată pe Facebook sau pe alte reţele sociale informaţii precum numărul de telefon, data naşterii sau lucruri cum ar fi marca primei maşini deţinute sau numele primului animal de companie. Dacă au acces la aceste date, escrocii cibernetici pot extrem de uşor să pretindă că eşti tu şi să utilizeze metode de fraudare cum ar fi schimbul de cartele SIM. Ei reuşesc astfel să acceseze datele din telefonul tău şi să fure parole şi alte informaţii sensibile”, precizează sursa citată.

Clienţilor li se recomandă să-şi actualizeze în permanenţă aplicaţiile din telefon şi fiecare dispozitiv la ultima versiune disponibilă. Astfel se vor asigura că evită o serie de disfuncţionalităţi şi beneficiază de cel mai înalt nivel de siguranţă.

De asemenea, ei trebuie să fie în acelaşi timp foarte atenţi şi vigilenţi cu dispozitivele lor mobile: în cazul în care constatată că nu mai primesc apeluri şi mesaje, iar ei nu ştiu din ce motiv se întâmplă acest lucru, trebuie să verifice imediat cu operatorul lor de date care sunt cauzele pentru a se asigura că nu sunt victime ale unei schimbări de SIM.

„Îmbunătăţeşte gradul de siguranţă folosind carduri virtuale de unică folosinţă, în special atunci când accesezi website-uri mai puţin cunoscute şi în care nu ai mare încredere. Un astfel de card poate fi folosit o singură dată pentru o singură tranzacţie online, urmând ca apoi să fie distrus, iar datele sale să fie regenerate. În acest mod este imposibil ca acelaşi card să fie folosit de mai multe ori şi, prin urmare, răufăcătorii nu îţi pot fura nici datele, nici banii. Revolut oferă un număr nelimitat de carduri de unică folosinţă pentru abonamentele Premium şi Metal”, se mai spune în comunicat.

Revolut menţionează că trimite notificări în timp real pentru orice plată efectuată, ceea ce le permite utilizatorilor să monitorizeze cheltuielile şi tranzacţiile şi să raporteze urgent orice neregulă constatată. În plus, fintech-ul tocmai a introdus serviciul de 3D Secure pentru toţi utilizatorii săi. Cu 3DS, atunci când cineva efectuează o plată online, va primi o notificare de la Revolut prin care i se va solicita să se autentifice în cont şi să confirme plata respectivă.

„Utilizatorii Revolut îşi pot deschide un cont curent în câteva minute, direct din aplicaţie, pot cheltui, primi & trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediată la criptomonede, şi se bucură de un nivel ridicat de siguranţă online şi offline datorită tehnologiei de ultimă generaţie care stă la baza produsului”, se precizează în comunicat.

Compania cu sediul în Londra are peste 7.000.000 de utilizatori în Europa şi a obţinut finanţări în valoare totală de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuţi precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global. Peste 10.000 de utilizatori îşi deschid noi conturi Revolut în fiecare zi.