Focuri de armă în România! Ce le pot face șase femei și trei bărbați polițiștilor

Focuri de armă în România! Ce le pot face șase femei și trei bărbați polițiștilor

Numărul cazurilor în care Poliția este nevoită să apeleze la folosirea armelor de foc este într-o creștere îngrijorătoare în România.

Un astfel de incident cu focuri de armă a avut loc duminică seara în județul Prahova.

Nouă persoane, dintre care şase femei şi trei bărbaţi, au făcut un scandal imens duminică seară, în comuna prahoveană Tinosu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului a fost nevoit să folosească armamentul din dotare, în condiţiile în care cei implicaţi nu s-au supus somaţiei verbale, mai precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În această seară, în jurul orei 19,10 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane. La faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule, dar şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somaţiei verbale, unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului a folosit armamentul din dotare, persoanele implicate supunându-se ulterior, fără victime”, a mai informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Ulterior, cele nouă persoane au fost conduse la sediul Poliţiei din localitate pentru a fi audiate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă.

Tot mai multe astfel de incidente

În urmă cu două săptămâni, un alt scandal dintre doi bărbaţi s-a finalizat cu focuri de armă din partea poliţiei. Totul s-a întâmplat în seara de 27 septembrie, în comuna Șpring unde doi bărbați, prinși în mijlocul unei altercații, au fost „despărțiți” cu ajutorul armamentului din dotare a unei patrule mixte.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, „la data de 27 septembrie 2020, în jurul orei 23.00, patrula mixtă, formată din polițist și jandarm, care acționa pe raza localității Șpring a intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan dintre doi bărbați, de 45 și 20 de ani, din comună. Întrucât cei doi bărbați nu au răspuns la solicitarea polițistului de a înceta acțiunea, polițistul a folosit armamentul din dotare și a executat două focuri de armă, în plan vertical”.

Iar pe 25 septembrie, doi bărbați bănuiți că au comis mai multe tâlhării au fost reținuți de polițiști. Pentru a-l prinde pe unul dintre suspecți, oamenii legii au fost nevoiți să facă uz de armă. Ei au avut două mandate de percheziție într-un dosar ce urmărește infracțiuni de tâlhărie.„În această dimineaţă, poliţişti ai Secţiei 1 Poliţie Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare două mandate de percheziţie în Capitală într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie”, anunța un comunicat remis de Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti.