Focuri de armă în campania electorală la Arad

Un lider al PC Arad, care se ocupă de campania electorală a PSD-PC în colegiul 7 din judeţ, a fost victima unui atac armat.

Incidentul a avut loc vineri seara, iar astăzi arădeanul a depus plângere la poliţiei. „Era ora 7 seara, mergeam acasă de la Arad. În maşină se mai aflau 3 copii, fiica mea şi doi colegi de şcoală, dar şi un amic de-al meu. Când am ajuns la ieşirea din Felnac, am fost ajunşi din urmă de o maşină care a vrut să ne depăşească. Noi nu mergeam tare, cam 50-60 km la oră. Când a ajuns în dreptul maşinii noastre, celălalt autoturism nu ne-a mai depăşit, ci a mers în paralel cu noi“, spune Vladimir Iosin, vicepreşedinte judeţean al PC Arad şi şef al campaniei electorale PSD-PC în zonă.

Scena desprinsă parcă dintr-un film s-a complicat, iar pe drum au rămas două cele două maşini. „Deodată din autoturismul care mergea alături de noi s-a auzit o bubuitură de la o armă de foc. Geamul de la şofer, unde eram eu, s-a făcut ţăndări, iar sticla a căzut pe noi, în maşină“, spune Vladimir Iosin, care este convins că „eu am fost ţinta“. Omul spune că a oprit maşina şi a stat nemişcat, iar copii s-au speriat. „Celălalt autoturism a oprit şi el cam la 200 metri în faţa noastră şi a tras pe dreapta să vadă ce facem noi, dacă mai mergem sau nu. Era o maşină străină şi nu avea numere de înmatriculare. Am aşteptat până au apărut alte două maşini şi atunci ne-am pornit în coloană“, mai povesteşte Vladimir Iosin. Liderul PC spune că nu a avut conflicte cu nimeni sau alte probleme şi este convins că totul i se trage de la campania electorală. „Eu sunt vicepreşedinte al PC Arad şi mă ocup de campania electorală a PSD-PC în zona Secusigiu. La noi candidează din partea PSD-PC Andrei Iucinu la Camera Deputaţilor şi Florin Remeţan, la Senat“, spune Vladimir Iosin, care a fost viceprimar în Secusigiu în mandatul trecut.

La locul incidentului au ajuns şi poliţiştii, care au demarat o anchetă. „A sesizat că dintr-o altă maşină străină s-ar fi tras cu o armă de foc asupra lui. Până acum poliţiştii nu au găsit urme că s-ar fi tras cu o armă, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce-Berar. Rămân însă declaraţiile martorilor, astfel că oamenii legii trebuie să îi identifice pe agresori.