Evenimentul Zilei > Economie > FMI a evaluat economia românească. Inflaţia va creşte până la finele anului
FMI a evaluat economia românească. Inflaţia va creşte până la finele anului

FMI a evaluat economia românească. Inflaţia va creşte până la finele anului

Fondul Monetar Internaţional a publicat concluziile la care a ajuns echipa de evaluare a economiei româneşti.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) a efectuat o vizită virtuală la Bucureşti în perioada 10-28 mai pentru a purta discuţii privind consultările în temeiul Articolului IV. Misiunea este o parte a procesului de consultări periodice desfăşurate în baza Articolului IV din Statutul FMI. Aceasta vine în contextul unui  împrumut din partea FMI. Totodată sunt o parte a discuţiilor din cadrul programelor monitorizate de experţii fondului, sau ca parte a altor activităţi de urmărire a evoluţiilor economice de către experţii FMI. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa va elabora un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.

„BNR a relaxat decisiv politica monetară şi cea financiară ca răspuns la pandemie. Se preconizează că inflaţia va creşte până la sfârşitul acestui an, în principal din cauza ajustărilor preţurilor la energia electrică şi la combustibili, anticiparea fiind că aceste ajustări de preţuri se vor disipa în 2022, permiţând astfel revenirea inflaţiei în intervalul ţintă. Continuarea politicii monetare acomodative menite să contribuie la asigurarea redresării este oportună, având în vedere anticipaţiile inflaţioniste bine ancorate, output gap-ul negativ şi proiecţiile reduse de creştere a salariilor, precum şi incertitudinile legate de pandemie. Pe măsură ce consolidarea fiscală este în curs de desfăşurare, prelungirea politicii monetare acomodative dincolo de acest an poate fi oportună, atât timp cât este în concordanţă cu ţinta de inflaţie”.

Instituţia financiară internaţională susţine însă, că, pe fondul creşterii economice puternice, se anticipează creşterea în continuare a deficitului de cont curent în acest an până la aproximativ 5,5% din PIB.

„Pe măsură ce criza se diminuează, creşterea treptată a flexibilităţii cursului de schimb ar contribui la absorbţia şocurilor externe şi, coroborată cu consolidarea fiscală, ar putea contribui, de asemenea şi la reducerea deficitului de cont curent”, susţin reprezentanţii FMI.

Inflaţia va creşte până la sfârşitul acestui an, în principal din cauza ajustărilor preţurilor la energia electrică şi la combustibili, însă aceste ajustări de preţuri se vor disipa în 2022

Conform instituţiei financiare, recomandările BNR, care oglindesc orientările la nivelul UE, de limitare a plăţilor de dividende şi a răscumpărărilor de acţiuni au contribuit şi ele la creşterea retenţiei de capital în sistem.

„Standardele de clasificare a împrumuturilor au fost restabilite în mod corespunzător în 2021, iar moratoriul serviciului datoriei a expirat în martie, cea mai mare parte a împrumuturilor aflate sub moratoriu până atunci fiind rambursate. Aceste acţiuni vor contribui la creşterea vizibilităţii calităţii activelor pe mai departe”, se precizează în document.

Cu toate acestea, în cazul în care portofoliile de credite se deteriorează semnificativ, FMI recomandă utilizarea capitalului permiţând în acelaşi timp o perioadă mai lungă de reacumulare.

Totodată, susțin analiștii FMI, trebuie făcute pregătiri pentru gestionarea eficientă a unei potenţiale creşteri a cazurilor de restructurare a datoriilor şi de insolvenţă în rândul companiilor.

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: