Războiul izbucnit în ultima lună în cartiere, dar și pe platforma Youtube, unde Mircea Nebunu a trimis mesaje de amenințare directe, fusese stopat în 2017, atunci când DIICOT i-a reținut atât pe Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, pe Sile Cămătaru, dar și pe Florin Nica și Radu Roșca, ultimii doi lideri ai clanului „Sportivilor”.

În momentul reținerii, DIICOT a dat publicității amănunte șocante. Toți au fost acuzaţi că în războiul pentru supremaţia Bucureştiului au torturat şi ameninţat mai multe zeci de persoane, multe dintre ele fără nicio legătură cu lupta în care se află de ani cele două clanuri. „Au comis infracţiuni de crimă organizată, tentativă de omor, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice“, au susținut anchetatorii. 

„Ambele grupări au fost monitorizate. Am vrut să ne asigurăm că scoatem din mediul infracţional două grupări de renume, care atrag după ele un nivel ridicat al infracţionalităţii. Toate războaiele lor pentru a-şi împărţi teritoriile şi sferele de influenţă se duceau în locuri publice. Pentru a descinde în cele 115 locuinţe din care au fost ridicaţi cei 67 de suspecţi a fost nevoie de sute de poliţişti şi procurori“, au explicat anchetatorii.

Însă în ultima perioadă conflictul între cele două tabere s-a reaprins, iar ultimele cuvinte ale lui Mircea Nebunu pentru Nuțu Cămătaru pot fi catalizatorul acestui război între clanurile de interlopi.

În 2014, Nuțu Cămătaru a divorțat de fosta nevastă și a decis să își unească destinele cu o domnișoară cunoscută ca fiind Claudia Brazilianca. La vremea respectivă, cunoscutul lider al Cămătarilor i-a satisfăcut și una dintre dorințele frumoasei brunete și a aranjat să fie cooptată în proiectele video ale lui Florin Salam. Se pare însă, conform celor dezvăluite de Mircea Nebunu, că între Salam și atrăgătoarea brunetă a fost ceva mai mult decât o colaborare muzicală.

Conform dezvăluirilor făcute de liderul „Sportivilor”, care este și omul care îl protejează pe Florin Salam, nevasta lui Nuțu Cămătaru ar fi avut o aventură cu celebrul cântăreț de manele care, la rândul său, e însurat.

„Bebe (n.red. Bebe Cămătaru) nu te iau pe tine astăzi în live-ul ăsta, îl iau pe Nuțu. Băi, Nuțu Cămătaru, tu tot nu te potolești. Ai venit din pușcărie, l-ai pus pe ăla să mă înjure de familie. De ce Nuțule nu îl puneai pe Bebe să îl aduce pe Chiraș acasă, când a murit? Ia înregistrările de la 112 și vezi cine strigă Aoleo, a venit sportivii și mă omoară. Ia vezi, cine strigă? Mânca-ți-aș inima ta, păi ce face Brazilianca ta? Ce face? A f… Salam. Ți-a rupt-o Salam, au rupt-o toți. Stai ușor că vii și tu Bebe Cămătaru. Vă aștept, sunt în Berceni. Brazilianca, tată. Salam, ăia a lui Cuza, știi ce zic…Tu ești bătrân, nu te mai ține p..a. E greu cu mine, merg în pușcărie, oriunde”, se aude pe înregistrarea făcută de Mircea Nebunu.

Florin Salam i-a dedicat chiar și o melodie brunetei la vremea respectivă: "Îi fac poftele, tot ce îşi doreşte ea/O iubesc din inimă pe brazilianca mea/Şi no las, no las că sunt nebun după ea/Miss Brazilia, o port în inima mea. Cât de frumoasa poate sa fie/Şi-o doresc mereu la nebunie/Ma face să cred că ea/Este miss Brazilia."

VEZI VIDEO cu ÎNREGISTRAREA

 

Te-ar putea interesa și: