Florin Roman: Nepotul lui Ciolacu nu ajungea Superman PNRR fără unchiul Marcel

Marcel Ciolacu. Sursă foto: Captură video Facebook

Deputatul PNL Florin Roman a lansat un atac la adresa lui Marcel Ciolacu. El spune că șeful PSD a avut un rol important în succesul atins de nepotul său. În plus, liberalul arată că premierul ar încerca să îi „îmbrobodească” pe alegătorii din România.

Nepotul lui Ciolacu, 84 de milioane de euro din PNRR

Zvonurile legate de afacerile familiei Ciolacu au circulat în spațiul public. Ministerul Energiei a confirmat că Mihai Ciolacu, nepotul șefului PSD, se află în plin proces de vânzare a firmelor care administrează parcuri voltaice.

Totodată, datele publice arată că nepotul premierului a semnat contracte de finanțare PNRR de 84 de milioane de euro. Recent, liderul social-democrat susținea că Mihai Ciolacu nu și-ar fi vândut afacerile.

Liberalul Florin Roman îl acuză pe șeful PSD că își „ajută” nepotul în afaceri.

Ciolacu se afundă în minciuni

„Nepotul lui Ciolacu nu ajungea niciodată un Superman al PNRR fără ajutor de la unchiul Marcel! E din ce în ce mai clar! Sigur, șeful PSD încearcă din greu să îmbrobodească românii, dar se afundă tot mai rău în minciuni. Țineți minte acum vreo 3 săptămâni, când unchiul Marcel zicea că nepotul Mihai n-a vândut nicio afacere?”, a spus liberalul.

În plus, Florin Roman mai spune că tranzacția ar urma să fie una profitabilă pentru nepotul premierului.

„Acum e în plin proces de vânzare, conform datelor de la Ministerul Energiei. Va fi probabil o afacere bună pentru nepotul unchiului, din moment ce firmele nepotului au deja contracte de peste 80 de milioane de euro semnate pe PNRR”, a adăugat politicianul.

Roman despre șeful PSD: va fi un președinte al grupurilor de interese

Florin Roman mai spune că Marcel Ciolacu nu va putea fi președintele românilor de rând, ci al diverselor grupuri de interese financiare, cu care familia sa are afaceri.

„Dacă ajunge la Cotroceni, Ciolacu va fi un președinte al grupurilor de interese, nu al românilor obișnuiți! Singurul lucru care s-a schimbat în PSD este ca am trecut de la mătușa Tamara a lui Năstase, la nepotul lui Ciolacu”, a încheiat liderul PNL.