Florin Popescu: M-aș fi bucurat ca PDL să continue politica lui Boc și Băsescu,dar a preferat-o pe cea a lui Petre Roman

Deputatul Florin Popescu, propus pentru excludere de conducerea PDL, a declarat în cadrul emisiunii "Evenimentul zilei", difuzată de B1 Tv, că sunt mulți democrat-liberali nemulțumiți de faptul că partidul nu face opoziție. Acesta a mai spus că speră ca astăzi Partidul Mișcarea Populară să obțină o decizie favorabilă privind înscrierea sa, și a subliniat că pe Dreapta e nevoie de unitate.

"Eu am înţeles de la populaţie în 2012 că noi cei de la PDL trebuie să facem opoziţie. Ne-am apucat de opoziţie. Dreapta trebuie să se unească. Numai împreună putem să învinge USL-ul, aşa s-a întâmplat şi în cazul CDR-ului şi al Alianţei DA" , a spus Florin Popescu. El i-a felicitat pe consilierii prezidențiali care au demisionat aseară. Popescu a mai spus că el crede că PMP va primi astăzi o decizie favorabilă privind înscrierea sa. "E nevoie de un suflu nou, de o construcţie nouă", a subliniat Florin Popescu. Potrivit acestuia, în PDL sunt foarte mulţi oameni care sunt nemulţumiţi de faptul că nu se face opoziţie. "La Satu-Mare, la Buzău. Oamenii aceştia au spus că trebuie să ne batem pentru lucrurile în care credem, pentru principiile pe care le-a adus Traian Băsescu", a spus Florin Popescu. El a mai spus că democrat-liberalii nu sunt motivați și a subliniat că s-ar fi bucurat dacă în PDL ar fi contat mai mult prezenţa fostului premier Emil Boc. Blaga face pe buldogul afară, înăuntru dă din coadă

"În politică, dacă vrei să conduci, să schimbi ceva, trebuie să joci la miză mare. Dacă adopţi politica micuţă şi stai la negocieri şi asculţi negocierile şi sfatului domnului Ilie Sârbu nu ai cum să ajungi departe. În afară faci pe buldogul, dar înauntru te mulţumeşti să dai din coadă. Domnul Blaga atât poate", a spus Florin Popescu.

"M-aş fi bucurat din suflet ca actuala conducere a PDL să fi continuat politica lui Emil Boc şi a lui Traian Băsescu, însă a continuat-o pe cea a lui Petre Roman", a mai spus deputatul. El a mai spus că Partidul Mișcarea Populară a început bine. "E evident că preşedintele Traian Băsescu a făcut un transfer de popularitate. Sunt mulţi oameni acolo care trebuie să îşi depăşească orgoliile", a arătat Popescu. El a subliniat că liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, are o echipă puternică. "Sunt oameni valoroşi care se pot strânge şi crea o variantă viabilă la o guvernare care este periculos de neprofesionistă", a spus Popescu.

"Oamenii doresc o opoziţie. În momentul în care va înscrie PMP-ul la tribunal, probabil că mulţi oameni i se vor alătura. Nu poţi să îl laşi pe Traian Băsescu singur în opoziţie. Ne întoarcem în perioada Năstase, când nu aveai voie să spui nici măcar bancuri pe stradă" , a conchis Florin Popescu. CITIȚI ȘI:

  • OPT consilieri prezidențiali au DEMISIONAT
  • Partidul Mișcarea Populară își află astăzi soarta