Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor specializate. Acesta a făcut sesizarea în calitatea de locțiitor al lui Liviu Dragnea la președinția Camerei Deputaților.
Fostul ministru al Justiției și actual locțiitor al lui Liviu Dragnea la șefia Camerei Deputaților, Florin Iordache, a sesizat Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema completurilor specializate.
Sesizarea a fost depusă vineri, 22 martie, la CCR. Iordache susţine că ÎCCJ a generat un conflict pentru că nu a constituit completuri specializate care să judece în primă instanţă dosarele de corupţie, aşa cum prevede Legea 78/2000.
Liviu Dragnea este vizat de această situație, fiind condamnat în primă instanţă de un asemenea complet.
Săptămâna trecută, avocatul lui Liviu Dragnea și cel a fostei directoare DGASPC Teleorman au depus o cerere prin care arată că decizia de fond în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman a fost pronunțată de un complet nelegal, solicitând rejudecarea dosarului de către un complet de 3 judecători care sunt specializați pe fapte de corupție.