Președintele Senatului României, Florin Cîțu, transmite Guvernului să urgenteze procedura de sancționare a firmelor ruse din România, altfel Parlamentul va trebui să preia sarcina. Pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană, președintele Senatului aduce clarificări cu privire la ajutoarele destinate firmelor românești, aflate în impas economic. Conform declarațiilor lui Florin Cîțu, antreprenorii români ar suferi abuzuri din partea autorităților statului. Mai mult, nu există o situație clară cu privire la implementarea sancțiunilor la nivel național.
Florin Cîțu declară că dacă Guvernul nu va duce la îndeplinire implementarea sancțiunilor impuse la nivelul Comisiei Europene, atunci Parlamentul României se va ocupa de chestiunea aceasta, conform dcnews.ro.
„De aceea voi cere această situație în coaliție, să vedem exact cum au fost implementate aceste sancțiuni. Eu nu am nimic oficial, nici de la ANAF, de la nimeni, ce măsuri s-au luat și împotriva cui, trebuie să vină în coaliție, să dea un raport foarte clar și să spună – acestea sunt sancțiunile Comisiei Europene, așa au fost ele implementate în România. Vă spun că și în cee ace privește cele două bănci, procedura încă nu a început foarte clar și este o perioadă mai lungă în care se va face. Și dacă văd că Guvernul întârzie, voi relua procedura în Parlamentul României, pentru că se poate” (...) Dacă întârzie Guvernul, vom face acest lucru în Parlamentul României", transmite Florin Cîțu.
Florin Cîțu, despre ajutorul acordat firmelor românești
Pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană, președintele Senatului român aduce clarificări cu privire la ajutoarele destinate firmelor românești, aflate în impas economic.
„Să vedem propunerile, nu-mi dau seama care sunt acele companii. De obicei, aceste ajutoare au fost date, știți foarte bine, în pandemie, când statul a luat o măsură și a închis o activitate. Am închis economia pentru două luni de zile și atunci, a trebuit să venim cu măsuri în compensare, șomajul tehnic, au fost IMM invest, amânarea ratelor pentru nouă luni de zile, pentru românii care aveau rate la bancă, aceste măsuri au fost luate pentru că oamenii au fost forțați să stea acasă.
În primul rând, trebuie să vedem acele companii pentru care a fost decizia Guvernului care a dus la un impact asupra cifrei de afaceri a acestor companii și apoi să vedem ce măsuri se pot lua. Trebuie să fie o analiză în spate", a mai declarat Cîțu.
Statul român comite abuzuri în rândul antreprenorilor
Conform declarațiilor lui Florin Cîțu, antreprenorii români ar suferi abuzuri din partea autorităților statului. Mai mult, nu există o situație clară cu privire la implementarea sancțiunilor la nivel național.
„Voi cere în coaliție o situație a modului în care România implementează sancțiunile Comisiei Europene, pentru că nu avem o situație clară, dacă România implementează toate sancțiunile sau nu le implementează. Deci, ar trebui, în primul rând, să avem această situație, după aceea ne vom uita și la impactul asupra industriei. Ceea ce am eu de la antreprenori, astăzi, este acest strigăt, oamenii m-au contactat, că sunt hărțuiți de instituțiile statului, tocmai în acest moment, sunt amendați pe nedrept, și repet, că se fac foarte multe abuzuri, asta este ce am primit eu de la antreprenori, în acest weekend. Dacă se demonstrează că sancțiunile, și repet, după ce vom implementa sancțiunile și vom vedea că această situație a dus la un impact asupra cifrei de afaceri, vom vedea dacă statul român poate să compenseze”, transmite oficialul român.