Evenimentul Zilei > Politica > Florin Cîțu se teme că pierde guvernarea. Criza politică începe să-i dea fiori
Florin Cîțu se teme că pierde guvernarea. Criza politică începe să-i dea fiori

Florin Cîțu se teme că pierde guvernarea. Criza politică începe să-i dea fiori

Premierul Florin Cîţu se teme de alegeri anticipate și spune că, în acest moment, este nevoie de un guvern stabil. Aceasta în condițiile în care, același premier, în urmă cu două zile, cerea demisiile de onoare ale miniștrilor USR PLUS.

Florin Cîțu pare să realizeze, pe măsură ce trece timpul, că situația de la guvernare nu este nici pe departe roz. Iar criza politică declanșată de decizia sa de a-l revoca pe Stelian Ion de la Ministerul Justiției s-ar putea încheia cu pierderea guvernării de către PNL. Or, consecința acestui lucru va fi pierderea oricărei șanse, de către echipa Florin Cîțu, de a mai conduce PNL, chiar dacă va câștiga congresul din 25 septembrie.

Aceasta, în condițiile în care PSD a anunțat că va merge până la capăt, în cazul unei moțiuni de cenzură, pentru declanșarea alegerilor anticipate. Mai mult, pe zi ce trece, același Florin Cîțu pare că-și taie câte o punte de comunicare cu USR PLUS, adâncind criza politică.

Florin Cîțu a declarat, duminică seara, la Blaj, că ar fi o greşeală în acest moment să se declanșeze alegerile anticipate. El a precizat că este nevoie de un guvern stabil.

„Cred că ar fi o greşeală în acest moment alegeri anticipate în România. Doar cine nu vrea binele PNL şi al românilor ar vrea să arunce România în alegeri anticipate în acest moment. Suntem încă în pandemie. Vine iarna, facturile la energie deja ştim că vor creşte şi trebuie să adoptăm acele măsuri. Cred că doar cineva care nu îşi doreşte binele românilor şi îşi doreşte să arunce ţara în haos vorbeşte de alegeri anticipate în acest moment, astăzi”, a spus Florin Cîțu.

Dacian Ciolos, Dan Barna

Cîțu apropie PSD de guvernare

O guvernare stabilă, însă, nu poate fi asigurată decât cu USR PLUS formațiune pe ai cărei miniștri, același Florin Cîțu îi invita să demisioneze din guvern.

„Eu cred că în România, astăzi, mai avem onoare. Când toți am ieșit în stradă împotriva lui Liviu Dragnea când și-a dat jos propriul guvern, atunci aștept o demisie de onoare din partea miniștrilor”, spunea Florin Cîțu.

Or, fără o susținere a USR PLUS, singura posibilitate ca PNL să guverneze este cu susținerea PSD, așa cum s-a mai întâmplat în 2006. La momentul respectiv, liberalii conduși de Călin Popescu Tăriceanu a scos de la guvernare PDL – în urma unei crize asemănătoare celei de zilele aceste – și a guvernare cu susținerea parlamentară a PSD.

PSD a anunțat când va depune moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Florin Cîțu
Marcel Ciolacu, PSD

PSD vrea alegeri anticipate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, 5 septemnrie, la finalul Biroului Politic Naţional al PSD, că partidul său are în vedere o moţiune comună cu USR PLUS şi AUR. Liderul social-democrat a precizat, însă, că partidul său nu se va implica în disputele dintre partidele aflate la guvernare. Marcel Ciolacu a precizat că obiectivul final al PSD sunt declanșarea procedurii de alegeri anticipate.

„Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, atunci PSD o va vota, dar nu să se întoarcă Barna în Guvern şi Ghinea să nenorocească PNRR-ul, ci vom merge până la capăt, alegeri anticipate. Prin urmare, alianţa USR-AUR trebuie să susţină acest demers.

Dacă moţiunea alianţei USR-AUR nu ajunge la vot în plen, suntem dispuşi să vorbim cu USR şi AUR să convenim un text al moţiunii, să semneze moţiunea pentru a avea cele 234 de voturi şi în 10 minute o depunem. Guvernul Cîţu trebuie să plece”, a declarat liderul social-democrat.

USR PLUS și-a pierdut mult din credibilitate în ultimele zile

Situația de pe scena politică este ambiguă, dat fiind indecizia și bâlbâiala conducerii USR PLUS cu privire la guvernare. Deși partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș a inițiat o moțiune de cenzură, în colaborare cu Partidul AUR, condus de George SImion, miniștrii USR refuză să demisioneze.

Drept urmare, demersul inițiat de USR PLUS nu este luat în serios și toată lumea crede, pe bună dreptate, că este doar o cacialma pentru a mai obține ceva în plus la o negociere în coaliție.

„Nu poţi să foloseşti PSD-ul să depună o moţiune de cenzură şi tu prin spatele uşilor să negociezi ce-ţi doreşti de la primul ministru sau faci un şantaj. PSD-ul nu vrea să fie parte a unui şantaj. Eu personal nu vreau să-mi car colegii pe la DNA pentru că au participat la un şantaj şi atunci, în momentul în care semnezi o moţiune, îţi asumi că vei merge şi vei şi vota (…) nu foloseşti semnătura celui mai mare partid din România ca să negociezi tu în interiorul Coaliţiei sau a Guvernului”, a declarat Marcel Ciolacu, exprimându-și neîncrederea față de demersul USR PLUS.

Atitudinea USR PLUS este cu atât mai mult de neînțeles cu cât, deși spun că nu mai vor să colaboreze cu Florin Cîțu la guvern, ar putea fi nevoiți să negocieze cu acesta în calitate de președinte al PNL. Conform estimărilor din acest moment, Florin Cîțu are mari șanse să fie ales la președinția PNL, la congresul din 25 septembrie.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: