Florin Cîțu a schimbat strategia în negocierile dintre PNL și PSD. Luni va fi o zi istorică

Florin Cîțu a schimbat strategia în negocierile dintre PNL și PSD. Luni va fi o zi istorică Sursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Prim-ministrul interimar și totodată președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat vineri, în contextul negocierilor cu PSD pentru formarea noului guvern, că liberalii vor face totul pentru a nu afecta economia. Luni va fi ziua în care se va decide totul, în cadrul BPN al PNL. Nu au lipsit nici replicile la adresa fostului președinte al liberalilor, Ludovic Orban, care a dezaprobat apropierea de PSD.

Se pare că PNL și PSD au ajuns la acord

Declarațiile premierului interimar au venit la finalul evenimentului „Topul Naţional al firmelor private din România”. Conform Digi 24, la întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, alături de Florin Cîțu a fost prezent și Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Liderul social-democraților a lăsat de înțeles că a ajuns la un acord cu PNL pentru formarea noului guvern. „În acest moment de răscruce nu există altă soluția politică″, a declarat Ciolacu.

Când jurnaliștii l-au întrebat pe Cîțu când se va lua decizia finală pentru formarea noului guvern, acesta a spus că luni. Va fi o discuție în Biroul Politic Național al PNL, iar la finalul ei se va anunța oficial la ce concluzie au ajuns liberalii și social-democrații. Altfel, în dialogul cu oamenii de afaceri, Florin Cîțu a garantat că PNL nu va crește taxele indiferent care va fi formula noului guvern.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, preşedintele PNL a transmis reprezentanţilor IMM că va fi un partener onest şi transparent al mediului de afaceri. Cîțu nu l-a uitat pe Ludovic Orban, pe care l-a învins la Congresul PNL și care critică regulat alegerile PNL, considerând că nu alianța cu PSD e soluția pentru a depăși criza politică din România.criza politica

Florin Cîțu felicită oamenii de afaceri

„Antreprenorii şi IMM-urile, şi cei mari… Împreună am trecut printr-o perioadă dificilă şi încă mai avem în faţa noastră câteva provocări. Am încercat în această perioadă, din momentul în care am preluat Ministerul Finanţelor acum doi ani, să implementăm câteva lucruri şi nu credeam că o să vină această perioadă dificilă.

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu - sursă: arhivă EvZ

Am vrut să facem din statul român un partener onest și de încredere pentru mediul de afaceri. Asta a însemnat câteva lucruri simple: să plăteşti facturile la timp şi să nu schimbi prin surprindere Codul Fiscal.

Am spus din primul moment că nu vom creşte taxele şi până acum m-am ţinut de cuvânt. Au fost foarte multe voci care au spus că nu se poate nici una, nici alta.

Împreună am reuşit asta! Vreau să vă felicit pentru rezilienţă. Ştiu că nu a fost uşor. În momentul în care România a trebuit să închidă economia în 2020, în martie, atunci a fost un moment în care am stat şi m-am gândit.

Nu vedeam soluţii. A fost complicat, dar împreună am reuşit să trecem peste asta. Acel şoc mi-a arătat că economia României poate să facă faţă, dar totuşi mi-am dat seama că dacă am repeta acea experienţă, ar însemna un cost mult prea mare pentru noi toţi″, a declarat Cîțu.

PNL va face orice pentru economie

Mai departe, prim-ministrul a dat asigurări că liberalii vor face totul pentru ca economia României să nu fie afectată nici după confirmarea noului guvern, în care se pare că va fi prezent și PSD.

„Vom face orice ca să nu mai închidem economia. Dumnevoastră aţi răspuns foarte bine la măsurile pe care le-am luat şi astăzi România e ţara care are printre cele mai rapide reveniri ale economiei după un asemenea şoc în Uniunea Europeană, cu estimări de creştere economică îmbunătăţite în acest an.

Am început cu 4% şi am ajuns la o estimare de peste 7%; cu un deficit în scădere, cu venituri mai mari la buget şi un şomaj în scădere. Toate aceste le-am făcut pentru că împreună am comunicat.

Noi ne-am ţinut de partea noastră – nu am crescut taxe, nu v-am luat prin surprindere, am plătit facturile la timp, iar dumnevoastră aţi putut să vă continuaţi activitatea în acest mediu dificil.

Mai mult, am reuşit ceea nu spera nimeni. Am reuşit să convingem agenţiile de rating Moody’s şi Standard and Poor’s, care ştiţi cât de scrupuloase sunt la orice, să schimbe perspectiva României de la negativ la stabil, a mai spus premierul interimar.

Cîțu și Orban - foto: arhiva EVZ

Înțepături la adresa lui Ludovic Orban

La declarațiile de presă, Florin Cîțu a transmis: „S-a văzut clar că atunci când statul nu schimba Codul Fiscal, poți să ai și cifre mai mari la buget, și o scădere a ratei șomajului.  Le-am mulțumit (n.r. – celor din mediul de afaceri) că am reușit să convingem doua agentii de rating sa schimbe de la ratingul de la negativ la stabil.

Criza politică le-a pus cumva în umbra și trebuie să le aducem în prim-plan. PNL, așa cum am pornit cu mandatul… Am discutat cu cele două partide, iar decizia (n.r. – pentr formarea noului guvern) o va lua PNL, nu președintele PNL (n.r. – a fost întrebat când și a răspuns că luni, în BPN al PNL).

Aceasta este o altă schimbare. Decizia nu va mai fi luată de un singur om, cum era înainte (n.r. – deși nu l-a numit direct, putem presupune că este o referire care l-a vizat pe Ludovic Orban, fostul președinte al PNL).″

„Noi toţi am reuşit în această perioadă că ceea ce facem, nu numai că facem bine pentru acest moment, dar facem bine pentru viitor. Vă felicit că aţi avut încredere în măsurile pe care le-am luat în această perioadă.

E adevărat că, pe lângă şocul pandemiei şi acestă criză în sănătate, au apărut şi alte şocuri negative, în special preţurile la materiale de construcţii, o problemă pe care am rezolvat-o penru foarte multe companii printr-o OUG astă vară.

Şi preţul pentru energie electrică şi gaze, un şoc cu care se confruntă întreaga Uniune Europeană. Toate soluţiile pe care le implementăm au un numitor comun: toate înseamnă resurse mai multe de la buget″, a mai spus Cîțu la evenimentul „Topul Naţional al firmelor private din România”.