Florin Călinescu sfidează legea

Directorul Teatrului Mic nu şi-a depus proiectul de management.

Directorii de teatre din Bucureş ti trebuiau să depună pană pe 10 septembrie proiectele lor de management pe urmă- torii trei ani pentru instituţiile pe care le conduc, obligaţi prin Ordonanţa nr. 26 din 14 iulie 2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură.

Dacă 11 dintre cei 12 directori de teatre şi-au depus la timp proiectele la Primă ria Capitalei, singurul care a ignorat legea şi nu a depus vreo hartie este tocmai unul dintre cei mai controversaţi manageri din breasla teatrului, Florin Călinescu, director al Teatrului Mic.

„Primarul Adriean Videanu se pare că i-a acordat un răgaz special lui Florin Călinescu pană pe 1 octombrie, deşi acest lucru este cu totul ilegal“, spune actriţa Oana Ioachim, de la Teatrul Mic.

„Nu mai suport să văd cum tergiversează primăria să ia o decizie şi este strigător la cer faptul că se acordă circumstanţ e atenuante unui om care a distrus Teatrul Mic“, declară actriţa. Un teatru „La mişto“ La începutul anului, patru dintre actorii teatrului au depus un memoriu la primărie în care amendau comportamentul directorului drept „ceauşist, grosolan şi vulgar“ şi acuzau faptul că întreg colectivul este îmbătranit, iar singura premieră din acest an a teatrului - „Război cu Troia nu se face“, în care joacă şi directorul, este de un kitsch absolut. „Carciuma pe care o are Călinescu se numeşte acum «La mişto», dar el a transformat în «La mişto» şi teatrul pe care-l conduce“, crede Oana Ioachim.

Primarul Adriean Videanu a avut în februarie o întalnire cu presa, în care criticii de specialitate au confirmat rezultatele extrem de slabe ale teatrului, însă nu s-a luat vreo măsură. Nici în 2006 nu au existat premiere, cu excep- ţia unei coproducţii, „Hamlet - Album de familie“, care s-a jucat de foarte puţine ori.

Concursul de proiecte pentru directorii de teatre a fost amanat pană în această toamnă. Florin Călinescu şi Adriean Videanu nu au putut fi contactaţ i ieri telefonic.   Subvenţie de peste un milion şi jumătate de euro pe 2007 Conform Legii 215 a administraţiei publice locale, numai ordonatorul principal de credite, adică numai primarul general, poate să ia o decizie în legătură cu demiterea unui director de teatru.

Instituţiile de teatru nu mai ţin de Consiliul General al Primăriei, ci sunt subordonate direct ordonatorului de credite. Proiectele de management ale directorilor sunt evaluate de o comisie care va acorda note.

Dacă un proiect este notat cu mai puţin de 7, acel director trebuie obligatoriu demis. Aceste note trebuiau acordate şi mediatizate pană pe 10 octombrie, la o lună de la ultima zi a depunerii proiectelor.

„Avand în vedere amanarea din cauza lui Călinescu, notele vor fi făcute public cel mai probabil în jur de 1 noiembrie“, spune Romeo Pop, preşedinte la Comisia de Cultură a Primăriei.

„Prelungirea de termen pentru proiectul vreunui director nu este legal prevăzută undeva“, recunoaşte Romeo Pop. Teatrul Mic a avut o subvenţie de la buget de 52,8 miliarde de lei vechi (peste un milion şi jumătate de euro) pe anul 2007, în condiţiile în care acest teatru a avut pană acum numai o singură premieră.

„Teatrul oricum merge bugetar foarte prost, trebuia pe anul 2007 să aibă încasări de 5 miliarde de lei vechi şi a avut, pană la 1 septembrie, numai 1,8 miliarde de lei vechi“, spune Romeo Pop.

„Nu intră în discuţie Teatrul Foarte Mic, cu multe proiecte independente coordonate de directorul adjunct Mihai Dinvale“, explică Romeo Pop. „Domnul Călinescu conduce teatrul prin telefon, iar această situaţie nu mai poate continua“, conchide preşedintele Comisiei de Cultură.