Florin Busuioc: "La noi în ţară, vedetele sunt ca meteoriţii"

Florin Busuioc: "La noi în ţară, vedetele sunt ca meteoriţii"

După ce a studiat "dorsala anticiclonului Azoric", cel mai bun prezentator meteo din Europa, care se descrie ca fiind un tipicar, se plânge de calitatea "valorilor" din România.

Cel care ne anunţă vremea în fiecare zi la Pro TV, Florin Busuioc, deşi actor, şi-a luat în serios rolul de purtător al informaţiilor meteo pentru telespectatori şi a făcut o pasiune din meseria sa. De curând, vedeta Pro TV a participat la o conferinţă pe probleme meteo la Bruxelles. "Când am fost chemat să prezint rubrica Meteo nu aveam în plan nimic altceva. Mi s-a părut că aceasta este în mod greşit considerată Cenuşăreasa televiziunii. Eu sunt un pic mai ticăit. Adică dacă fac un lucru vreau să-l fac bine. Prima mea provocare a fost să înţeleg ce e cu «dorsala anticiclonului Azoric». Sau ce este «coeficientul indicelui confortului termic». Am aflat foarte mule lucruri şi m-a interesat şi să le explic celor care mă ascultă. Toate schimbările care se petrec la nivel planetar ne interesează. Vrem să ştim ce se va întâmpla cu planeta asta când ne vor creşte copiii. Meteo e o pasiune. Nu mă chinuie şi nu-mi mănâncă viaţa, dar este o pasiune şi mă interesează să fac informaţiile cunoscute". O conferinţă care te pune pe gânduri La Bruxelles, Florin Busuioc "a fost stârnit" şi de o discuţie la care au participat specialişti în domeniu, dar şi mulţi prezentatori de televiziune din Europa. "S-a vorbit despre ce urmează să facem ca să stopăm toate aceste schimbări sau să modificăm un pic evoluţia agresivă a poluării. Ni se cere să destupăm minţile oamenilor, că nu e bine ce se întâmplă". Între vedete şi meteoriţi După zeci de ani în lumea showbiz-ului, Busu spune că "în România nu există vedete". "Există nişte oameni cu o oarecare popularitate sau cu o foarte bună influenţă asupra unor mase de public", dar şi că "oamenii care sunt foarte buni în ceea ce fac nu sunt vedete. De exemplu, Chilian nu este vedetă, dar e de o calitate senzaţională". Busu spune însă că la noi în ţară sunt meteoriţi "care intră în atmosferă, fac o flamă mare, cad apoi pe pământ şi lasă o gaură mare şi miros de pucioasă". "Eu am o vârstă la care nu înţeleg de ce sânii sau buzele artificiale sunt modele de frumuseţe. Dar asta nu înseamnă că fenomenul nu are un înţeles pentru alţii. “ FLORIN BUSUIOC, actor CV Florin Busuioc (poreclit Busu) actor şi prezentator

  • S-a născut la Hunedoara pe 19 mai 1962
  • A jucat în mai multe filme
  • În prezent este realizator al rubricii meteo de la Ştirile ProTV.
  • A primit premiul pentru Cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa, acordat de către Societatea Europeană de Meteorologie,
  • Este căsătorit, şi are două fete, Catinca şi Natalie, şi un fiu, Florin Busuioc Jr., dintr-o relaţie anterioară.