Fost deputat PDL și apoi PMP, Florin Aurelian Popescu, supranumit ”deputatul puișor” pentru dosarul în care a fost condamnat, în martie 2016, la 2 ani de închisoare cu executare, va fi eliberat, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă. Fostul deputata fost acuzat cî ân timpul campaniei electorale pentru alegerile locale a dat drept mită electorilor tiruri cu pui.
Solutia pe scurt: În baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 5 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti privind condamnatul POPESCU FLORIN AURELIAN,din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 77/2017 a Tribunalului Prahova , M.E.P.I. nr. 96/2017. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2017.”, se arată în minuta ședinței de judecată.