DESTĂINUIRI. Una dintre cele mai controversate femei povesteşte despre începuturile sale în presă şi vorbeşte despre unii dintre cei mai influenţi oameni de la noi.
EVZ: Vă consideraţi un brand? Floriana Jucan: Aş preferea să nu fac eu însămi consideraţii despre mine. Aş spune că sunt cea din spatele brandului „Qmagazine”. Rămân în categoria jurnaliştilor care au avut norocul să se formeze la şcoala Ion Cristoiu şi Sorin Roşca Stănescu. Spun mereu, glumind, că de la primul am învăţat să fac presă, de la al doilea - să fac bani. Majoritatea publicaţiilor şi trusturilor de presă sunt conduse de bărbaţi. Consideraţi că sunt mai pricepuţi în astfel de funcţii? Da. Bărbaţii sunt mult mai buni manageri pentru că-s mai raţionali, mai lucizi, mai pragmatici. Femeile sunt… şi… emoţionale. În plus, bărbaţii nu prea au probleme de conştiinţă, dacă lipsa acesteia aduce profit. Femeia, în general, are principii de la care abdică mai greu. În plus, un bărbat se impune altfel comparativ cu o femeie.
Inspiră mai mult respect şi mai multă forţă. Am prieteni în trustul Pro care se duc timoraţi la şedinţele cu Adrian Sârbu, pentru că este un lider care te concediază fără emoţii, în schimb eu mă gândesc mereu că, dacă dau afară un colaborator, vor avea de suferit copiii lui. Chiar şi astăzi, la doi ani de la apariţia revistei pe care o conduc, reacţionez mai mult cu sufletul decât cu mintea. Enumeraţi cinci politicieni pe care îi admiraţi. Descrieţi-l pe fiecare într-un cuvânt. Pot în câteva cuvinte? 1. Ion Iliescu. Am crescut lângă el, ca jurnalist, de când aveam 18 ani. 2. Adrian Năstase. Singurul vizionar din politica românească. 3. Radu Berceanu. Stă mereu în picioare, deşi mulţi îl vor prăbuşit. Mă credeţi că mi-e greu să mai găsesc încă doi? Cum vi se pare presa de astăzi, în comparaţie cu cea de-acum 10-15 ani? Ce vă place, ce vă displace? Involuată. Acum 15 ani, dacă pierdeam o declaraţie la guvern, luam amendă jumătate din salariu, iar ca să public o anchetă munceam o lună, consultam zeci de dosare şi de oameni. Exista sentimentul responsabilităţii individuale la nivelul jurnalistului. Ne guverna încă principiul respectului faţă de ceea ce scriam şi aveam limite în a intra în spaţiul privat al cuiva. Exista o oarecare moralitate. Astăzi, presa nu mai face investigaţii, pentru că dosarele îţi vin în plic de la adversari sau de la serviciile de informaţii. Reportajul acela bucolic, à la Geo Bogza, în care descopereai oameni şi locuri speciale, a devenit desuet şi nu se mai citeşte, iar profitul derivat din vânzări sau rating scuză orice. În mare parte, tabloidizându-se, presa a devenit mediocră şi se-ndreaptă vertiginos spre… submediocru. Am nostalgia presei de cândva! Dacă ar fi să o luaţi de la început, aţi mai alege o carieră în presă? Iniţial, am vrut să devin judecător. Însă, după ce am publicat un volum de poezii la 16 ani şi-am început să frecventez de la cercurile literare ale şcolii până la cele ale unor oameni de cultură, drumul spre presă a venit firesc. Viaţa a ales pentru mine acest parcurs şi, dacă m-aş întoarce în timp, l-aş alege eu însămi de data asta!
La ce n-aţi renunţa niciodată în plan material? Nu ştiu… Eu am trăit momente în care aveam totul şi apoi n-am mai avut nimic. Iubesc banii, dar când îi am, nu-i preţuiesc şi-i dăruiesc ca şi când aş fi mai fericită fără ei. N-aş renunţa la naivitatea, sinucigaşă deseori, de-a iubi oamenii, indiferent de numărul dezamăgirilor pe care le-am avut, tocmai generate de această dragoste. Care sunt micile dv. plăceri la sfârşitul unei zile de muncă? O baie fierbinte, o carte, Mircea Badea - da, el e o plăcere mare, nu mică - şi prietena mea, Ela, cu care vorbesc aproape în fiecare seară la telefon şi care-mi citeşte diferite poezii cărora eu trebuie să le identific autorul. Cum vi se pare abordarea publicaţiilor româneşti faţă de subiectele mondene? Am activat vreo zece ani ca jurnalist politic, acreditat la preşedinţie şi guvern, apoi am ţinut o rubrică de autor, intitulată „Jurnal”, într-o revistă mondenă. Scriam, cum fac şi astăzi, despre întâmplări şi oameni care mă impresionau, incluzând aici de la un discurs politic al lui Traian Băsescu, până la o slujbă de Înviere sau o capodoperă a picturii universale. Nu mă erijez în judecătorul colegilor mei de breaslă. Pot arăta, doar prin exemplul per so nal, cum abordez eu do meniul monden - foarte selectiv şi pe principiul valorii pro fesionale. Mie-mi plac oamenii deştepţi, nu oamenii cunoscuţi. PORTRET
O ziaristă „singură pe lume” Floriana Jucan s-a născut pe 1 decembrie 1974, la Bucureşti, şi este licenţiată în Drept Administrativ (Facultatea de Administraţie Publică „Gheorghe Cristea”, Bucureşti). A absolvit Cursurile Institutului de Sociologie Juridică Onati, Spania (1998), Cursul Post universitar de Criminalistică al Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” (2001) şi Colegiul Naţional de Apărare (2003). A fost redactor politic la „Evenimentul zilei”, acreditat la Preşedinţia României (1992-1996), redactor po li tic la „Ziua”, acreditat pe lângă Guvernul României (1996-2000), director al departamentului Politic, revista „Star” (2003-2006) şi general manager al propriei publicaţii, „Qmagazine” (2006 până în prezent).
A publicat la vârsta de 16 ani volumul de poezii „Podoabe de suflet” şi romanul „Ambasadorul” (1996). Urmează să publice cartea „Singură pe lume”, în care reuneşte toate articolele apărute sub titlul „Jurnal” în ultimii ani.