Florian Walter a ajuns în țară din Emiratele Arabe Unite, sub escortă. Acesta a ajuns pe aeroportul din Otopeni în jurul orei 21:45. Omul de afaceri este total schimbat, fiind mult mai slab decât apărea un ultimele imagini din vremea în care se afla în România
Acesta a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai 2015, iar IGPR a anunțat ulterior că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite și că autoritățile au demarat procedurile în vederea extrădării sale în România.
La jumătatea lui ianuarie 2016, Tribunalul Prahova, ca instanță de fond, a dispus începerea judecății în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.
Printre cei 18 inculpați deferiți justiției de procurorii DIICOT Ploiești la începutul lunii iunie a anului trecut, se află și unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, compania Romprest Service SA apărând în dosar ca parte responsabilă civilmente.
În acest dosar, anchetatorii au dispus disjungerea cercetărilor față de omul de afaceri Florian Walter, patronul firmei Romprest, care este dat în urmărire, pe numele său fiind emis mandat de arestare în lipsă.
Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.
Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi.
După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii.
Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare.
În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor, potrivit Agerpres