VERIȘORUL lui FLORIAN COLDEA a ajutat denunțătorii din dosarele DNA să își păstreze AVERILE

Jurnaliștii de la B1 TV au dezvăluit în emisiunea lui Silviu Mânăstire, de miercuri seară, modul în care, în multe dosare grele ale DNA, denunțătorii funcționarilor publici au rămas cu banii care ar fi fost acordați ilegal de către indivizii care i-au sprijinit. Motivul, spune aceeași sursă, ar fi avocatul Rareș Dan, care ar fi rudă cu fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea. Or, după cum știm, Binomul funcționa cu motoarele în plin numai pe o anumită direcție, dată de celeritatea justiției. Același avocat i-a reprezentat și alte persoaneje celebre care au rămas cu banii după ce au făcut denunțurile: Dinu Pescariu sau Claudiu Florică sunt unii dintre aceștia.

Ani de zile bugetul României a fost devalizat cu bestialitate. Au început apoi să apară dosarele penale, încet, încet, începând cu 2012, 2013, 2014 și toată lumea se aștepta ca politicienii și oamenii de afaceri, care au furat statul să facă închisoare iar banii să fie recuperați. Denunțătorii, ca un făcut, ajung la DNA băgați pe ușa din dos. Dau declarații, fac denunțuri, rămân cu banii și în libertate. Dar ce îi unește? Am reușit să găsim un personaj care îi unește pe toți. Florică, Pescariu, mogulul imobiliar Vișoiu - cel cu retrocedarea de 80 de mil de euro de la ANRP -, pe toți îi leagă un personaj cheie.

În răsunătorul dosar ANRP în care sunt condamnați, în primă instanță, Horia Georgescu (fost șef al ANI) și fosta directoare din Ministerul Justiției, Ingrid Mocanu, acuzați că ar fi dispus despăgubiri presupus ilegale de peste 84 de milioane de euro, există hotărâri care, parcă dau peste mână statului român când acesta încearcă să recupereze prejudiciile. Curtea de Apel București a anulat despăgubirea de 84 de milioane de euro dispunând repunerea părților în situația anterioară. Ceea ce înseamnă că beneficiarul despăgubirii record, samsarul de drepturi litigioase Valentin Vișoiu trebuie să dea banii înapoi statului. Vișoiu nu are, însă, sechestru pe avere astfel încât poate, până la un verdict final de condamnare, să își pună averea la adăpost. Asta pentru modul în care DNA și-a bazat rechizitoriile. Omul de afaceri nu are sechestru pentru că are în dosar calitatea de martor. El a fost denunțătorul funcționarilor care l-ar fi ajutat să dea tunul imobiliar imens. În cazul în care statul nu are cum să-și recupereze prejudiciul de la beneficiarul despăgubirii, judecătoarea Curții de Apel a dispus ca prejudiciul să fie recuperat de la inculpați. Adică de la funcționarii care l-ar fi ajutat și au aprobat despăgubirea.

Dar cum a ajuns Vișoiu în combinație

"El a solicitat restituirea a 20 de ha de teren în sectorul 3 al Capitalei în fost comună Dudești-Cioplea unde, în 1924 era moșia unui bulgar Ivan Gruef. Vișoiu cumpărase drepturile litigioase de la moștenitorii bulgarului cu numai 2,7 milioane de euro. În 2008, comisia ANRP îi acordă lui Vișoiu enorma sumă de 375 de milioane de lei adică 84 de milioane de euro, plătită de statul român sub forma acțiunilor la Fondul Proprietatea. Conform ultimelor hotărâri ale instanței, dacă Vișoiu nu mai are banii sau acțiunile la Fondul Proprietatea atunci statul trebuie să-și recupereze paguba de la inculpați. Potrivit top Capital, averea lui Vișoiu se ridică la 53-55 milioane de euro. El s-a asociat recent cu Dan Șucu de la Mobexpert pentru construcția unui ansamblu rezidențial în zona Domenii din Capitală. Investiția se ridică la aproape 100 de milioane euro", mai arată în emisiunea de la B1 TV.

Conform B1 TV dedesupturile acestui dosar pot lumina aspectul sechestrului. „Avocatul Rareș Dan este presupusul verișor al lui Florian Coldea, fostul adjunct al SRI. Valentin Vișoiu a făcut un denunț. El a fost asistat de avocații Dan Apostol și Rareș Dan. Rareș Dan este avocatul în cazul Pescariu, în cazul lui Florică, în cazul Microsoft și în alte dosare celebre în care denunțătorii au scăpat”, arată Silviu Mânăstire la B1 TV.