Editura Evenimentul si Capital

Florian Coldea, PRIMA REACȚIE după trecerea în rezervă. Despre dezvăluirile lui Sebastian Ghiță: „Alegații defăimătoare, acuzații grave și speculații”. Vezi AVERTISMENTUL fostului șef din SRI

Florian Coldea
Autor: | | 36 Comentarii | 5172 Vizualizari

Într-o declarație oferită în exclusivitate AGERPRES, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, general-locotenent în rezervă, Florian Coldea, a răspuns acuzațiilor care i-au fost aduse în ultima perioadă și a transmis un soi de comunicat în care îmbină mulțumirile față de colegi, parteneri și cetățeni cu avertismente la adresa celor care ar fi proliferat în spațiul public „alegații defăimătoare, acuzații grave și speculați”. „Celor care s-au grăbit să creadă sau să amplifice neadevăruri flagrante difuzate în trecut sau mai recent, până la data de 18 ianuarie 2017, le reiterez faptul că am înțeles miza, iar aceasta este cu mult mai mare și mai profundă decât compromiterea activității mele”, a declarat Coldea.

În reacția-comunicat promovată pe agentia de presă Agerpres, Florian Coldea spune: „Îmi rezerv dreptul de a oferi răspunsuri și clarificări adecvate, precum și elemente factuale relevante despre aceste aspecte și multe altele, la un moment dat”

Redăm, în continuare, mesajul transmis de fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea:

"Un nou început oferă mereu prilejul de a adresa mulțumiri și de a reflecta asupra pașilor trecuți, cu atât mai mult cu cât anul acesta împlinesc 25 ani de activitate, dintre care 22 în calitate de ofițer al Serviciului Român de Informații și aproape 12 ani în funcția de prim-adjunct al Directorului SRI.

Mi-am slujit țara și instituția în felul cel mai devotat cu putință și privesc cu mândrie în urmă la toate misiunile îndeplinite, la sute de operațiuni de succes, la progresul remarcabil, la reformarea, transformarea, modernizarea și optimizarea instituției, la oamenii care m-au modelat profesional și la cei pe care eu i-am învățat că nu există ideal mai înalt și profesie mai nobilă decât aceea de ofițer de intelligence.

Mulțumesc cu recunoștință directorilor cu care am colaborat, tuturor colegilor, angajaților SRI, deopotrivă ofițeri, subofițeri, personal civil și totodată ofițerilor în rezervă, pentru devotamentul lor continuu, pentru rigoarea din fiecare moment, pentru eforturi și sacrificii, pentru profesionalismul desăvârșit. Datorită lor, Serviciul este astăzi o instituție redutabilă, acceptată și respectată în cele mai selecte cluburi de intelligence și de către cei mai exigenți parteneri. Împreună am reușit, de-a lungul ultimilor 12 ani, să prevenim riscuri, să înlăturăm amenințări, să păstrăm România sigură. Am reușit să consolidăm statul român, puternic și unitar.

Salut cu respect prietenii și partenerii din toate instituțiile sistemului național de securitate pentru colaborarea constructivă, permanentă, pentru acțiunile concrete care au contribuit la o mai bună arhitectură a statului român, la consolidarea acestuia și la succesul operațiunilor comune. Am reușit împreună să atingem obiective strategice ambițioase, am contribuit la faptul că România este o țară sigură, stabilă, cu criminalitate redusă, fără incidente teroriste și care constituie un model privind lupta anti-corupție.

Îmi exprim gratitudinea față de partenerii noștri externi, care ne-au oferit expertiză, cunoaștere și suport, astfel încât să ne putem îndeplini cu succes misiunile de securitate națională. Au ajutat consecvent eforturile noastre instituționale, iar noi, la rândul nostru am atins excelența profesională de a proteja securitatea națională și promova interesele strategice, devenind, în același timp, exportatori de securitate în plan extern, pentru aliații și partenerii noștri.

Transmit aprecieri mediului academic, pentru modul în care a contribuit la dezvoltarea unui domeniu al studiilor de intelligence în România și pentru sprijinul acordat Serviciului îndeplinirea misiunii de consolidare a culturii de securitate.

Apreciez eforturile și sacrificiile familiilor tuturor celor care și-au dedicat cariera obiectivelor noastre profesionale.

Mulțumesc familiei mele pentru întreg suportul din acești 12 ani. Am lipsit de la cele mai importante momente ale copilăriei pentru fetița mea, am petrecut o parte neînsemnată de timp acasă, am amânat mereu planurile și obiectivele personale. Nu aș fi putut realiza nimic semnificativ în carieră fără susținerea necondiționată a soției mele, fără liniștea și suportul de acasă.

Este momentul să mă înclin cu respect și recunoștință în fața tuturor celor de mai sus, a tuturor colaboratorilor profesionali, a celor știuți și neștiuți, care au făcut posibilă performanța noastră profesională din ultimii 12 ani. În interesul României și al cetățenilor ei!

În ultima perioadă am fost evocat și invocat excesiv în spațiul public. Alegații defăimătoare, acuzații grave și speculații dintre cele mai diverse incluzând numele meu au invadat canalele media. S-a intensificat un scandal de proporții care a afectat atât imaginea mea cât și, mai ales, activitatea instituției.

Conform procedurilor standard în instituții de intelligence, a fost declanșată o anchetă internă încă de la apariția primelor alegații. Este important pentru opinia publică să precizez că Serviciul și-a dezvoltat mecanismele de verificare adecvate, astfel încât nimeni din cadrul SRI, oricare ar fi funcția sau gradul, nu se poate plasa deasupra procedurilor de anchetă internă la apariția unor astfel de acuzații. Nimeni!

Lovitura CRUNTA pentru Elena Udrea. Decizie FARA PRECEDENT in justitie! Iubita lui Alexandrov, DEVASTATA de veste

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI