Florian Coldea s-a împăcat cu Victor Ponta. Ieri, la ceremonia de la SNSPA la care a fost conferit titlul de doctor honoris causa lui Frans Timmermans, reporterii prezenți au înregistrat o imagine istorică. Care s-a vrut a fi un semnal pentru alegerile ce urmează. Care sunt dedesubturile...
Florian Coldea dând mâna surâzător cu Victor Ponta. Călăul și victima, așa am putea traduce imaginea ce ne-a fost oferită de cei doi. Un moment "emoționant" care demonstrează cum Victor Ponta a capitulat, din nou, în fața Statului-Paralel.
În august 2917 aflam că Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, s-a întors în sistem, pe post de conferențiar universitar. Coldea urma să ocupe această funcție la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a SRI. Ulterior s-a făcut un transfer ca la fotbal, iar Florian Coldea a ajuns să predea la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai.
Unul dintre membrii comisiei de concurs a fost nimeni altul decât Remus Pricopie, fost ministru al Educației și un apropiat al serviciilor secrete. El este preşedinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), o organizaţie care a fost criticată în media. Academia a fost infiinţată de fostul şef al SRI, George Maior, care era şi preşedinte, acum suspendat datorită exercitării funcţiei de ambasador în SUA, şi fostul vicepremier Gabriel Oprea, după cum scria la acel moment flux24.ro.
Jurnalista Emilia Șercan venea cu alte amănunte despre biografia controversată a domnului Remus Pricopie: "domnul Pricopie, absolvent de facultate de chimie, cu doctorat în științe politice, este în acest moment președintele Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înființate de Gabriel Oprea și George Maior. Are legătură domnul Pricopie cu securitatea națională, cel puțin din perspectivă științifică, cam cum am eu cu chimia.
Când Maior a fost numit ambasador în SUA și nu a mai putut fi președintele ASSN, l-a pus în această funcție pe Remus Pricopie, care stă acolo ca interimar de TREI ani. Pricopie îi ține funcția de președinte blocată pentru Maior ca să aibă omul o sinecură și o poziție pretins onorabilă pe care să se întoarcă, când o fi cazul.
Această academie este o instituție-sinecură, care le asigură un salariu lunar PE VIAȚĂ unor indivizi care, în cea mai mare parte a lor, nu au nicio legătură cu sistemul de securitate, însă toți au o calitate mai importantă - sunt prietenii și tovarășii lui George Maior: Vasile Dîncu, Dan Mihalache, Sorin Cîmpeanu, Adrian Curaj. Iar printre membrii ASSN care au legătură cu sistemul de securitate se numără plagiatori. Doar nu credeați că am epuizat subiectul plagiatelor din ASSN."