FLORIAN BICHIR: "Chiar dacă este din ce în ce mai anostă, campania electorală are şi beneficii."
Din patru în patru ani, lumea poate afla cu ce s-au ocupat primarii. Cu ce şi-au umplut timpul edilii noştri care, la orice început de campanie, promit că vor slăbi, vor dormi la birou, într-un cuvânt îşi vor jertfi viaţa pe altarul comunităţii. Unii s-au cântărit ostentativ, pentru a arăta că n-au de gând să se îngraşe. Alţii şi-au pupat cu foc consoartele, au făcut tapaj pe seama calităţii lor de familişti, pentru că un mandat de primar îţi poate schimba mult gusturile estetice. Nu puţini, de atâta muncă în folosul semenilor, au ajuns în pragul divorţului, fiind consolaţi de june care se încurcă-n buletin pentru că l-au primit de prea puţin timp.
Campaniile electorale scot, după un ciclu de patru ani în care mulţi se fac că lucrează, tot gunoiul de sub preş. Iar cu cât este lupta mai strânsă, cu atât mai acătării apar pe piaţă informaţii care mai de care mai compromiţătoare. Dacă nu era campanie electorală, n-am fi aflat ce casă - deşi termenul potrivit este hotel - şi-a făcut Adriean Videanu. N-am fi aflat, de exemplu, că, pe vremea când era viceprimar, Sorin Oprescu venea la muncă pe la 16.00, pentru că până la acea oră Domnia Sa doarme. N-am fi aflat niciodată că Inimăroiu nu a făcut nimic în sectorul 4, că Vanghelie împarte bani contra voturilor. Sau n-am fi aflat că onorabilul „primar de la 1“, Andrei Chiliman, are mari probleme cu retrocedările. Circa 80% din acestea se află în instanţă. „Mici greşeli“... Cum ar fi aceea că a pus în posesie pe cineva care avea pământ în Sectorul Agricol Ilfov taman în Primăverii. Cine ar fi crezut că bonomul liberal, blajin până la lacrimi, e un om care vrea să aibă o bătrâneţe liniştită? Cozmin Guşă nu s-a ferit să-l numească capul mafiei retrocedărilor, iar liderul PIN a demonstrat, până în prezent, că ştie ce spune. Noi, bieţii alegători, n-am fi aflat niciodată aceste „fapte de vitejie“, pentru că omerta este mare, poate prea mare. Ea explodează atunci când intervine din nou lupta, când se reia zicala „frate, frate, dar brânza-i pe bani“. Chiar dacă, timp de patru ani, între inamicii politici se semnează parcă un armistiţiu, acesta este unul de formă. Fiecare are grijă să monitorizeze toate „combinaţiile“ făcute de partea adversă. Nu se ştie când sunt folositoare şi atunci, ca-n Caragiale, „pac la Răsboiul“! Lumea începe să afle ce se întâmplă cu adevărat în localităţile lor când vreun Agamemnon Dandanache se hotărăşte să trimită la gazete dosarul cu măgării al contracandidatului. Sau consilierii îl sfătuiesc să atace în campanie mizând pe necinstea celuilalt. Alţii, mai precauţi, preferă să bată palma din prima, să facă „blat“, cum se spune fotbalistic. Ce rost are să-şi spele rufele în public, când au amândoi de câştigat. Problema intervine când pe piaţă apar oameni antisistem sau sinucigaşi politici. Până una-alta, campania e bună nu doar ca un exerciţiu democratic, ci pentru că ne face să aflăm mai multe din culisele acestei afaceri urât mirositoare, care poartă numele de politică.