Procurorul Florentina Mirică, sancționată de Inspecția Judiciară. A fost primul candidat la șefia DNA după demiterea Laurei Kovesi

Procurorul Florentina Mirică, sancționată de Inspecția Judiciară. A fost primul candidat la șefia DNA după demiterea Laurei Kovesi

Inspecția Judiciară a cerut sancționarea procurorului DNA Florentina Mirică, pe care o acuză de încălcarea legii în Dosarul DIPI 2.

Propunerea de sancționare a fost trimisă Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Florentina Mirică este fosta şefă a Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). A fost primul procuror care şi-a depus candidatura la conducerea DNA, după debarcarea Laurei Codruța Kovesi. 

Iată comunicatul IJ:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Mirică Florentina - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru următoarele abateri disciplinare, prevăzute de Legea nr. 303/2004

- manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu [art. 99 lit. a)];

- nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcție, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii [art. 99 lit. j)] ;

- nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente [art. 99 lit. m)]. Inspectorii de caz au reţinut că procurorul,

- [art. 99 lit. a)] prin expresiile utilizate întru-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a șefului Secției de combatere a corupției din cadrul DNA și prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat următoarele dispoziţii:

- art. 90 pct. 1 din Legea nr. 303/2004; (Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice faptă sau acte de natură să compromită demnitatera lor în profesie şi în societate.” și pct. 2 “relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună credinţă”)

- art. 17 şi 18 pct.1 şi 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor; (Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi societate. (art. 17). Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună - credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţiile acestora."(art. 18 pct. 1). Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor, cu excepţia situaţiei în care aceasta afectează imaginea justiţiei. (art. 18 pct. 2);) 

- art. 12 alin 1 din Legea nr. 544/2001; (Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor ... informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii.)

- art. 285 Cod procedură penală; (Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică.) 

- [art. 99 lit. j)] prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în rețeaua de intranet, a încălcat următoarele dispoziții:

- art. 81 alin 1 lit. t) din Regulamentul de ordine interioară al DNA; (Procurorii trebuie „ să asigure securitatea dosarelor penale şi a celorlalte lucrări, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii.) 

- art. 4 alin. (1) şi 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; (Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.) 

- art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004; (Procurorii trebuie să respecte caracterul nepublic al urmăririi penale.)

- art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor; (Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate.)

- [art. 99 lit. m)] a transferat de pe e-mailul instituției pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situații și dezvăluirea unor date confidențiale, încălcând astfel prevederile

- art. 15 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor; (În cazul în care, potrivit legii, lucrările au caracter confidenţial, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să păstreze materialele respective în incinta instanţei sau parchetului şi să nu permit consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege şi de regulament.)

- art. 1 – 4 din Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 81/2016, în care se menţionează măsurile privind protecţia documentelor create şi gestionate de parchete şi în care sunt definite astfel de documente şi lucrări; - art. 147 din Regulamentul de ordine interioară al DNA. (Scoaterea din incinta Direcţiei Naţionale Anticorupţie a dosarelor, actelor şi lucrărilor, în afara cazurilor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, este interzisă.)

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză”, se arată în comunicatul Inspecției Judiciare.

Citește și:

Noi ÎNREGISTRĂRI EXPLOZIVE. Anca JURMA şi Florentina Mirică discută despre noul ŞEF al DNA. Fişier AUDIO

Kovesi le va ancheta pe procuroarele din înregistrarea de la DNA. Provocarea ticăloasă, cu aparatură „secretă” , a avut un scop

Cu ce se OCUPĂ, de fapt, șecția de investigare a INFRACȚIUNILOR din JUSTIȚIE

KOVESI, vizată într-un nou DOSAR. Un alt nume GREU apare alături de fosta șefă DNA

Răzbunarea lui Kovesi. Cum s-a ales cu dosar penal șeful Inspecției Judiciare când ancheta un procuror DNA

MIȘCĂRI SPECTACULOASE în inima DNA. O procuroare celebră și-a luat TĂLPĂȘIȚA în urma unui SCANDAL-MONSTRU cu doi „GREI” din „direcție”