Florentin Petre e la un pas de a deveni campion al Bulgariei

Fostul internaţional Florentin Petre e aproape de a deveni campion al Bulgariei. Nu la fotbal, ci la automobilism.

Fostul fotbalist Florentin Petre face senzaţie în lumea automobilismului. Florentin Petre a luat startul week-end-ul trecut la Dracon în cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Circuit al Bulgariei. Primul pe grila de start Fostul campion al României cu Dinamo şi al Bulgariei cu ŢSKA Sofia, Petre, 34 de ani, e aproape de a contabiliza un nou titlu de campion, de această dată în automobilism, una dintre marile pasiuni ale sale.

La Dracon, Florentin Petre a luat startul la clasa A6, alături de alţi zece concurenţi. La bordul unui Renault Clio Super 1600, Petre a pornit în forţă în prima sesiune de calificări, de sâmbătă, şi a obţinut un timp care i-a asigurat prima poziţie în grila de start pentru a doua zi.

O problemă de ordin tehnic l-a împiedicat însă pe Florentin Petre să participe la cea de-a doua sesiune de calificări. Cum rivalii săi nu au speculat momentul, Petre şi-a menţinut intacte şansele, a plecat primul şi a terminat cursa pe aceeaşi poziţie. "La Burgas vom sărbători titlul"

"Am reuşit o victorie pe care mi-o doream foarte mult şi mă bucur că sunt atât de aproape de titlul de campion. A fost o cursă frumoasă, pe care am abordat-o încrezător, ştiind că am toate atuurile pentru a câştiga: o maşină puternică, o echipă de profesionişti pe care mă pot baza şi o mare dorinţă de a fi primul. S-a dovedit formula câştigătoare şi de această dată şi sunt sigur că după cursa de la Burgas vom sărbători nu doar primul loc pe podium, ci şi titlul de campion la grupa A6", a declarat Florentin Petre.

Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Circuit al Bulgariei va avea loc la Burgas în perioada 16-17 octombrie 2010.

George Şerban (coordonator "Motorsport Colina Motors"): "Am plecat încrezători la cursa de la Plovdiv deoarece aveam creat un avantaj din punct de vedere tehnic şi strategic, datorită faptului că Florentin mai concurase pe această pistă. Având experienţa curselor trecute de la Dracon am pregatit maşina şi echiparea ei special pentru această cursă, ştiind că este una foarte importantă pentru ca Florentin să facă un pas mare pentru titlul pe care îl ţinteşte. Bineînţeles că şi starea vremii ne-a ajutat,  păstrând suprafaţa pistei uscată, lucru foarte important în specificul acestei piste şi zone geografice''