Florentin Pandele ajunge în fața judecătorilor. Proces de 500.000 de euro cu un jurnalist

Florentin Pandele ajunge în fața judecătorilor. Proces de 500.000 de euro cu un jurnalist

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, în procesul de calomnie intentat împotriva unui jurnalist de la România Liberă și a editorului publicației, Medien-Holding SRL.

Instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) a admis de principiu recursul intentat de Florentin Pandele și a stabilit termenul de judecată pentru 28 octombrie.

„Admite în principiu recursul declarat de reclamantul Pandele Florentin Costel împotriva deciziei civile nr.161A din 2 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Fixează termen de judecată a recursului la 28 octombrie 2021, ora 09,00, în şedinţă publică, complet C4, cu citarea părţilor”, se arată în dispozitivul publicat pe portalul instanțelor de judecată, conform just news.

Nemulțumirile lui Pandele

În aprilie 2016, Florentin Pandele a reclamat a solicitat Tribunalului București să-I oblige pe pârâții Daniel Befu (jurnalist) și Medien-Holding SRL (editorul România Liberă) la plata unor daune morale în valoare de 500.000 euro. De asemenea, a solicitat ca pârâții, pe cheltuială proprie, să publice scuze și hotărârea ce se va pronunța în cauză, în ziarul „România Liberă” și să le difuzeze pe posturile publice de televiziune „TVR 1” și „TVR HD”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florentin Pandele s-a declarat nemulțumit de un articol publicat în ediția online în care, considera, au fost făcute afirmații calomnioase cu privire la familia sa. El a susținut că aceste afirmații i-ar fi adus atingere demnității, onoarei, reputației, imaginii si vieții sale private si de familie. Articolul prezenta relații de afaceri ale unor cetățeni români și străini cu membri ai familiei sale.

Pandele a pierdut la Tribunal

Fostul primar a pierdut procesul intentat. Tribunalul București a apreciat că articolul prezintă legăturile de afaceri ale fiului reclamantului, Bogdan Pandele, precizând că doi asociați ai acestuia, Mariana Grigore si Jouma Hanifi (asociat prin intermediul firmei Syma Comercial Park) aveau în istoricul lor legături de afaceri cu persoane bănuite sau chiar dovedite a fi săvârșit diverse infracțiuni, în special de evaziune fiscală.

Tribunalul a constatat că afirmațiile jurnalistului nu se refereau la reclamant, ci la fiul acestuia, singura legătură dintre cei doi fiind cea de rudenie. Judecătorii au constatat că, anterior publicării articolului, i s-a solicitat reclamantului un punct de vedere, respectându-se dreptul acestuia de a contraargumenta. Însă, Florentin Pandele a înțeles să facă numai o referire generală la pregătirea și activitatea pe care o desfășoară. Acesta nu a adus contraargumente care să poată fi publicate împreuna cu articolul reclamat.

În aceste condiții, Tribunalul București a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o, având în vedere că nu erau întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale.

Soluția Curții de Apel București

Împotriva acestei sentințe, Florentin Pandele a formulat apel, iar în data de 2 martie 2020, Curtea de Apel București a hotărât să–l respingă ca nefondat

Judecătorii au apreciat că exercitarea libertății de exprimare, prin publicarea articolului în litigiu, nu reclamă cenzură din partea instanțelor de judecată, deoarece afirmațiile au făcute cu bună credință, cu suficientă documentare în realitatea faptică, în scopul sesizării opiniei publice cu privire la aspecte de interes, coroborat cu maniera și limbajul echilibrat utilizat (în raport de doza de exagerare și provocare admisibilă), ceea ce conferă legitimitate demersului jurnalistic.