Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, trimisă în judecată în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false, a preluat conducerea Romarm, fostul director al producătorului de armament fiind arestat săptămâna trecută pentru abuz în serviciu.
Noul director a fost numit ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administraţie al Romarm, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Ministrul de resort, Mihai Tudose, a declarat că va sprijini "relansarea şi revitalizarea" Romarm şi că activitatea companiei trebuie să se bazeze pe "înalte principii de etică şi morală" şi să fie guvernată de "un înalt spirit de legalitate", potrivit comunicatului. Directorul Romarm, Dan Tache, şi şeful sucursalei din Braşov a companiei, Aurel Velţan, au fost arestaţi săptămâna trecută pentru abuz în serviciu, în legătură cu încheierea ilegală a unor contracte de prestări servicii cu Gold Trans Tur, care a încasat peste 770.000 de lei fără a executa serviciile prevăzute.
Afaceri cu locuințe
Potrivit Mediafax, noul şef al Romarm lucrează în domeniul apărării din anul 1973, având funcţii precum secretar de stat în MApN, şef al Direcţiei Relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică din MApN sau locţiitor al şefului Reprezentanţei militare a României la NATO şi UE. În 2013, Şerban şi alţi zece generali şi colonei, inclusiv fostul ministru al Apărării Corneliu Dobritoiu, au fost trimişi în judecată în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu în baza unor declaraţii false. Şef al Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, Şerban a fost acuzată de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice şi la fals intelectual (două acte materiale), toate cu consecinţe deosebit de grave. Romarm are capital integral de stat şi 15 filiale. Valoarea contractelor de export încheiate de companie anul trecut, cu livrări şi în 2015, este de 262 milioane dolari. Anul trecut, compania a exportat produse de 85 milioane dolari.