Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 2.000 de lei  unui agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Corbu.

În data de 16 decembrie 2019, în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu, agentul de poliţie a depistat un tânăr, în vârstă de 23 ani, conducând un autoturism pe drumurile publice din localitate, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care i-a întocmit dosar penal.

Ulterior, la data de 3 aprilie 2020, conducătorul auto i-a oferit polițistului suma de 1.500 euro pentru a soluționa în mod favorabil dosarul penal în care era cercetat. Polițistul nu a stat pe gânduri și a formulat denunţ la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Luni când tânărul s-a întâlnit cu polițistul, ca să îi dea 2.000 de lei mită, a fost surprins în flagrant.

”Tânărul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mităiar, ca urmare a audierii, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, transmite Poliția Constanța.