Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ştefan Dragnea, va fi chemat în perioada următoare la audieri, în fața procurorilor, după ce administratorul fermei Salcia, Ilie Dragne, afost reținut. La Salcia a fost acționar în trecut și fiul șefului PSD.
Informația a fost obținută de Antena 3.
Ilie Dragne, administratorul firmei a fost reținut de procurori, după ce 80 de percheziții au avut loc la mai multe societăți comerciale suspectate de evaziune fiscală de aproape 10 milioane de euro!
Mascații au mers la locații din Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași și Teleorman! Descinderile au ajuns și la ferma de porci din Salcia, deținută în trecut de fiul lui Liviu Dragnea, au declarat, pentru Evz, surse judiciare.