Fiul lui Dan Adamescu, Alexander, a înregistrat o victorie importantă împotriva DNA. Curtea de Apel a decis să îi revoce măsura preventivă pe care acesta o avea. Decizia nu este însă definitivă.
Fiul omului de afaceri aproape liber de constrângeri
Alexander Adamescu află mâine dacă magistrații vor ridica măsurile procurorilor în ceea ce îl privește. Cererea vine în contextul în care mare parte din dosarul lui de corupție a fost anulat de un magistrat de la Tribunalul București. Judecătorul în cauză se numește Cătălin Gabriel Bunea și a decis după doi ani de cameră preliminară să anuleze aproape tot dosarul.
Deși termenul pentru a face asta era de 60 de zile. Surprinzător, același judecător este și cel din dosarul lui Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat pe Coldea și Dumbravă la DNA. Cei doi spuneau că prin firma lor de consultanță ar putea să-l scape de acest dosar. Pe de altă parte în ceea ce-l privește pe Alexander Adamescu, acesta a fost și arestat în Marea Britanie.
Procesul de succesiune, nu are termen, încă
S-a încercat extrădarea lui în România, dar ca și în cazul altor celebri din Anglia, a fost fără succes. În cele din urmă se pare că Adamescu va scăpa de dosarul în care era acuzat alături de tatăl său că ar fi încercat să mituiască două judecătoare. Pe de altă parte, Carmen Adamescu, ultima soție a magnatului a deschis procesul de succesiune cu privire la averea defunctului.
În acest dosar apare și Alexander Adamescu, având în vedere că este unul dintre fii legitimi ai lui Dan Adamescu. Despre Rani Adamescu, băiatul lui Carmen și al omului de afaceri, nimeni nu suflă o vorbă. Semn că mama lui nu dorește să îl implice în astfel de bătălii. Cert este că cei doi copii ai magnatului au aceleași drepturi în fața legii cu privire la averea moștenită.