Mihaela Rădulescu este pe cale să pornească un adevărat trend printre vedetele din România, fiind prima bombă sexy care are curajul asumat de a face așa ceva și să admită acest lucru public.

Vedeta care nu de puține ori a încins mințile bărbaților cu ajutorul formelor sale incitante s-a decis că este momentul pentru o schimbare radicală în viața sa, simțind că stilul de viață actual nu se mai „pupă” cu ceea ce își dorește, de fapt.

Chiar dacă în contextul pandemiei este indicat să ne distanțăm social unii de alții, Mihaela Rădulescu duce totul la alt nivel și anunță că urmează o perioadă în care va lipsi de pe platformele de social media, întrucât „totul trebuie făcut cu măsură”.

Având în vedere că în ultimele luni vedeta și-a petrecut majoritatea timpului online, aceasta consideră că este momentul oportun pe o „cură de detox” care să o ajute să scape de obiceiul nociv de a petrece mult timp pe internet.

Vedeta în vârstă de 50 de ani a mărturisit că viața offline este noul lux, la care apelează uneori pentru sănătatea emoțională, dar mai ales pentru intimitate, care pentru multe celebrități este aproape 0.

„For now. Nu stiu cum fac altii, dar eu fac acest „detox“ de retele sociale din cand in cand, mai ales dupa o perioada atat de lunga in care am trait prea mult in online, toti. Masura, in toate, e o „cheie“pe care o folosesc fara ezitare, tocmai ca sa tai orice inceput de dependenta, oricare ar fi natura ei.

Cei care ma urmariti de mai mult timp, stiti ca am obiceiul sa „dispar“ cu zilele sau chiar saptamanile, deci procedura nu va surprinde. Altii, mai putin dispusi sa accepte o simpla rigoare personala, gasesc imediat explicatii paralele, exact ca din universuri paralele – sigur i s-a intamplat ceva, sigur e vreun dezastru in amor sau vreo tulbure problema existentiala. Si, al doilea pas dupa ce-si imagineaza, il fac catre barfa, stire, „stiu eu sigur“, „da‘ sa nu spui ca stii de la mine“.

Am un antrenament de zid pentru aceste avioane de hartie – se tot izbesc de mine, dar nu simt nimic. Am recapatat toti niste culoare de libertate, iar eu simt nevoia sa le folosesc excesiv.

Sa ma duc pe coclauri, sa merg pe jos, sa ma uit la amanuntele spectaculoase ale naturii, de la melci la… stele, sa imi tin mintea ocupata cu ce vreau sa fac, cu ce muncesc, cu gandurile, dorurile si placerile mele, nu ale altora.

Daca pare vreun soi de egoism, va asigur ca nu e. Daca pare o idee buna, va asigur ca merita incercata, din cand in cand. Pe curand”, a scris Mihaela Rădulescu pe contul personal de Instagram.