FISCUL e pe urmele TINERILOR CĂSĂTORIȚI. Amenzile sunt URIAȘE. Reacția președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: „Nu îmi place SISTEMUL DE DELAȚIUNE”

Potrivit ANAF, tinerii căsătoriți trebuie să păstreze orice chitanță și factură eliberată de firmele care au furnizat servicii de orice natură pentru nuntă. Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat în legătură cu această situație că nu îi place “sistemul de delaţiune” la care ar fi apelat ANAF.

Întrebat despre acest subiect într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Bistriţa, Tăriceanu a spus că obligaţia declarării veniturilor este a celor care au furnizat acele servicii, potrivit www.g4media.ro

“Eu am toată simpatia pentru toată lumea, şi pentru tinerii căsătoriţi, şi aşa mai departe. Acum, sistemul acesta de delaţiune, ca să îi spun aşa, nu îmi place. Obligaţia, de fapt, revine prestatorului de serviciu, să îşi declare veniturile şi să îşi plătească impozitele, ca să fim foarte clari”, a declarat Tăriceanu.

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul).

Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

De ce este important: Restaurantele și cei care prestează servicii foto/video și formațiile muzicale încasează, de obicei, sume mari de bani la petrecerile organizate cu ocazia căsătoriei. Informațiile sunt solicitate acum de Fisc pentru a verifica situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se plătesc sume mari de bani, dar de multe ori furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc și, astfel, evită plata taxelor.