Fiscul și băncile fac prăpăd în conturile românilor. Când încep popririle și ce sume se blochează

Începând din această lună, Fiscul și-a îmbunătățit comunicarea cu băncile și a găsit o soluție care, spune ministrul Eugen Teodorovici, va mulțumi pe toată lumea, inclusiv pe datornici.

Este vorba despre o nouă aplicație prin care Fiscul și băncile comunică în vederea instituirii popririlor, astfel încât poprirea electronică să se facă doar pe suma datorată.

Ieri, în ședința de Guvern, ministrul Finanțelor a informat  despre modul cum funcțioează această aplicație. „Această poprire va fi efectuată  electronic, fără să se mai trezească omul cu sume de bani blocate, și să dureze zile în șir deblocarea.  Începând cu luna iulie se face modificarea legislativă. Am făcut deja, este o aplicaţie la ANAF care va ţine legătura cu toate băncile, va comunica efectiv suma de plată.  ANAF va notifica şi banca va popri exact suma pe care acea persoană sau firmă o are de plătit. O să vedeţi prezentarea în următoarele zile, exact noul mecanism cum va fi aplicat. Adică lumea va fi mulţumită, şi companiile, nu se vor mai crea astfel de blocaje sau abuzuri din partea ANAF”, a explicat ministrul.

Eugen Teodorovici spune doar la o lună după schimbarea conducerii ANAF, au crescut încasările. „La ANAF, după schimbarea conducerii, iată, rezultatele sunt foarte bune. Luna iunie reprezintă o depăşire de plan la ANAF, mică, dar e depăşire de plan. Până la final de an se recuperează ceea ce a avut doamna preşedinte Călugăreanu ca şi mandat foarte clar. Deci lucrurile se schimbă la ANAF. Va fi şi acolo o schimbare radicală", a spus ministrul.

 

Mirela Călugăreanu a revenit la conducerea Anaf în 3 iunie. Ea o înlocuiește pe Mihaela Triculescu, la rândul ei numită, la începutul anului, în locul lui Ionuț Mișa.