BOMBA SERII! Firea rămâne fără SPRIJIN POLITIC? Va CURGE SÂNGE în partid. Ce miniștri vor părăsi Guvernul și cine le va lua locul

Social-democrații s-au reunit, duminică seară, într-o ședință care a durat patru ore și în urma căruia se pare că s-a decis retragerea sprijinului politic pentru Gabriela Firea.

Liviu Dragnea a vrut să se asigure că are sprijinul partidul pentru ședința de mâine, în care se așteaptă schimbarea unor miniștri și a unor președinți de filiale, printre care și Gabriela Firea.

În ședința de mâine a Consiliului Executiv Național se vor discuta două lucruri importante, printre care remanierea guvernamentală, dar şi aplanarea unor tensiuni în interiorul partidului, potrivit Digi24.ro.

În ceea ce privește remanierea, unul dintre miniștrii care este cel mai probabil să plece este Paul Stănescu, ministrul al Dezvoltării, vice-premier în Guvernul României şi iniţiator al scrisorii prin care lui Liviu Dragnea i s-a cerut să plece din PSD.

Potrivit sursei citate, în locul lui Paul Stănescu, la ministerul Dezvoltării, cel mai posibil ar urma să vină Lia Olguța Vasilescu, în timp ce Nicolae Bădălău va prelua protofoliul de vice-premier.