Evenimentul Zilei > Social > FIREA s-a răzgândit. NU mai finanţează monumentul „MAREA UNIRE”
FIREA s-a răzgândit. NU mai finanţează monumentul „MAREA UNIRE”

FIREA s-a răzgândit. NU mai finanţează monumentul „MAREA UNIRE”

Gabriela Firea a anunțat marți într-un comunicat de presă că nu va mai finanța monumentul „Marea Unire”, care urma să fie amplasat în Piața Alba Iulia.

Gabriela Firea a dispus retragerea finanțării acestui proiect.

„Chiar dacă valoarea unei opere de artă nu este subiect de plebiscit, și avem destule exemple în lume de monumente care au fost acceptate de către opinia publică după zeci sau chiar sute de ani de la inaugurare, am considerat că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să-i dezbine. Sunt convinsă că maestrul Ioan Bolborea va înțelege situația și, de comun acord, vom regândi edificarea acestei lucrări, la un alt moment, pe un alt amplasament și, poate, la o altă scară. Le mulțumesc celor care au inițiat și s-au implicat în această dezbatere care, lăsând la o parte patimile politice, ne-a ajutat să luăm o decizie corectă”, declară primarul general al Capitalei, în comunicat.

„Singura cheltuială făcută de municipalitate în legătură cu acest proiect a fost alocarea sumei de 30.000 de euro, în 2007, pentru realizarea machetei la scara 1:10 a monumentului. În urma includerii acestei lucrări pe lista monumentelor propuse pentru finanțare de către Comisia pentru Centenar a Municipiului București, în bugetul pe 2017 a fost alocată suma de 6,5 milioane lei pentru Etapa I – "Realizare componente artistice din material intermediar". Valoarea totala a  Monumentului ar fi fost de 42.894.360 lei, la care se adaugă TVA”, a mai spus Firea, conform digi24.ro.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: