Gabriela Firea, edilul Capitalei, consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să solicite Guvernului să respecte legea şi să dubleze alocaţiile pentru copii.
„Dacă (...) îngrijorarea pentru necreşterea alocaţiilor pentru copii poate fi considerată campanie electorală, ce să spun? Este opinia domniei sale. Nu vreau să-i stric seara cu nicio replică mai tăioasă, vreau doar să-l rog mult (...) să vorbească cu Guvernul său, şi cu domnul Orban şi cu ministrul de Finanţe să găsească o soluţie şi să respecte legea, să aplice legea, să dubleze alocaţiile pentru copii", a declarat Firea.
Ea a amintit miercuri că parlamentarii PSD au votat legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii şi a menţionat că este mândră de acest lucru.
„De asemenea, vreau să spun că acele scrisori care au fost ieri, câteva dintre ele, afişate pe ecran au fost primite chiar de către colegii mei parlamentari, senatori şi deputaţi, chiar cei care au votat această lege. (...) Am văzut că după conferinţa de presă de ieri ministrul Finanţelor a plusat de la 15 la 20% (n.r. - privind procentajul de creştere a alocaţiilor pentru copii). Acum, eu ce să înţeleg? Că după seara asta de la 20 se creşte la 25? Dacă mâine mai organizez o conferinţă de presă, creştem de la 25 la 30?”, a adăugat Firea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că primarul Capitalei, Gabriela Firea, a încercat să-şi facă o campanie electorală prin scrisorile unor copii pe care le-a afişat în cadrul unei conferinţe de presă şi a precizat că la Administraţia Prezidenţială nu au ajuns astfel de scrisori.
„Sincer, cred că acele afirmaţii trebuie citite în cheie electorală. Doamna a încercat să-şi facă campanie electorală. Pe de altă parte, am rugat departamentul meu să verifice dacă au ajuns astfel de scrisori la noi la Administraţie. Nu au ajuns astfel de scrisori la noi la Administraţie. Eu cred că iarăşi PSD încearcă să facă o acţiune electorală, care cel puţin logistic se pare că a fost defectuoasă”, a declarat Iohannis într-o conferinţă de presă.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că protestează faţă de blocarea dublării alocaţiilor pentru copii.
„Protestăm faţă de blocarea dublării alocaţiilor copiilor (...). Consider că e o necesitate să dublăm alocaţiile tuturor copiilor, iar Guvernul nu are nicio scuză că nu găseşte sursa de finanţare”, a spus Firea, potrivit Agerpres.