BREAKING NEWS. RADET intră în faliment! Fiori pentru bucureșteni. Ce zice Firea

Curtea de Apel Bucureși decide, luni, dacă Regia Autonomă a Distribuției de Energie Termică (RADET) București intră sau nu în faliment la cererea mai multor debitori. Astfel, bucureștenii așteaptă să afle dacă singurul distribuitor de energie termică din Capitală va închide sau nu robinetele în prag de iarnă.

UPDATE: Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate de părți la decizia din 17 aprilie 2019 a Tribunalului București, prin care magistrații au decis intrarea în faliment a RADET.

„Respinge apelurile ca nefondate. Definitivă”, se arată în decizia de luni a CAB.

„Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica”, a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, într-un comunicat.

Alexandru Burghiu, administratorul RADET, a explicat într-un interviu pentru Radio România Actualități ce înseamnă falimentul singurului distribuitor de energie termnică din București:

„Ce trebuie să înţelegem şi despre acest faliment. Singura entitate, singurul creditor care cere falimentul RADET în momentul de faţă este ELCEN, prin Guvernul României. Este un mare paradox, că Statul cere falimentul Statului, dar mai mult, o parte din sistem cere falimentul întregului sistem! Ceilaţi creditori – ANAF, Engie – nu s-au pronunţat pentru faliment. Ăsta este paradoxul în care trăim! O să vă gândiţi la ce înseamnă motivul. Este extrem de simplu – în cazul unui faliment, ANAF va trebui să facă o restituire de TVA de 550 de milioane! Un administrator judiciar are un comision, pe care noi îl denumim «de insucces», de 2,75%. O să vă las pe dumneavoastră să faceţi calculele şi să vedeţi cât va câştiga acest administrator judiciar. Locuitorii Capitalei sunt cei care au de suferit în urma tuturor acestor acţiuni – atât locuitorii, cât şi angajaţii”, a declarat pentru RRA Alexandru Burghiu.

Deși administratorul special al RADET promitea că indiferent de situaţia economică, juridică sau financiară a acestei regii, apa caldă şi căldura „vor fi furnizate fără întrerupere”, nu este clar încă în ce fel se va realiza acest lucru, asta deoarece Tribunalul București a decis intrarea societății în faliment și „sigilarea bunurilor”.

Pe data de 17 aprilie, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de reorganizare a RADET, așa cum a fost depusă la instanță, și intrarea societății în faliment.

Reproducem decizia Tribunalului București:

Admite excepţia inadmisibilităţii addendumului la planul de reorganizare depus la data de 19.12.2018.

Respinge ca inadmisibil addendumul la planul de reorganizare depus la data de 19.12.2018. Respinge ca neîntemeiată cererea de confirmare a planului de reorganizare al debitoarei RADET.

În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B teza finală, din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului RADET.

În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii.

Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Fixează următoarele termene limită:

a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 31.05.2019;

b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 01.07.2019;

c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 31.07.2019”.