Final lacrimogen în procesul „şpăgii-beton” la Ministerul Economiei

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei, Gabriel Răsvan Toader, aşteaptă o decizie definitivă din partea Curţii de Apel Bucureşti în procesul în care a fost condamnat de prima instanţă la patru ani de închisoare pentru că ar fi luat şpagă 48 de metri cubi de beton

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pentru data de 23 noiembrie. Fostul șef al Direcției Politici Industriale din Ministerul Economiei și fost secretar de stat, Răsvan Toader, a fost trimis în judecată de DNA pentru că, în schimbul eliberării unui aviz, ar fi primit 48 de metri cubi de beton de la omul de afaceri Stelian Tulcan prin intermediul Argentinei Postolache. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Toader la o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru luare de mită, iar pe intermediară la 3 ani pentru complicitate. Omul de afaceri a primit un an şi jumătate pentru dare de mită, dar fiind eliberat condiţionat după o condamnare de patru ani pentru o faptă mai veche, va executa în final cinci ani şi jumătate.

Decizia Tribunalului din decembrie 2015 a fost atacată cu apel atât de către procurori, cât şi de către inculpaţi, iar ultimul termen a avut loc în data de 9 noiembrie.

Avocat: „Acuzaţia e neserioasă!”

Avocaţii au solicitat achitarea celor trei arătând că fapta nu este prevăzută de legea penală. Apărarea a recunoscut livrarea cantităţii de beton, dar susţine că nu a fost vorba despre o faptă penală, ci despre o tranzacţie comercială.

„Din cele 17 convorbiri telefonice interceptate nu rezultă o activitate infracţională mediată de Postolache. (...) S-a tot discutat dacă acel act (n.r. – eliberat de Toader) era suficient ca Tulcan să obţină antrepozitul fiscal. Cu privire la cei 48 de metri cubi, este vorba despre o vânzare, Stelian Tulcan chiar spune în una dintre convorbiri: am să vând şi eu ceva. Instanţa de fond nu a reuşit să lămurească aceste aspecte, iar convorbirile telefonice au fost interpretate greşit. Acuzaţia că Toader a luat mită 48 de metri cubi de beton e neserioasă! Nu s-a lămurit nici ce e cu acel aviz care nu-i folosea la mai nimic lui Tulcan dacă nu avea aprobare de la Finanţe”, a declarat avocatul lui Toader.

Mită pentru un aviz inutil

Apărătorul lui Stelian Tulcan a susţinut că acest caz ar putea fi predat studenţilor la Drept. „Fapta cercetată în acest caz nu este prevăzută de legea penală, astfel că solicităm achitarea. Instanţa de fond nu a reuşit să înlăture toate dubiile. Firmele lui Tulcan Stelian aduceau bugetului zeci de milioane de euro anual, e un filantrop, e implicat în activităţi de întrajutorare a semenilor”, a declarat avocatul omului de afaceri.

În ultimul cuvânt, fostul director a spus: „De doi ani de zile trăiesc o dramă din cauza interpretării greşite date de procuror”. Anterior, Răsvan Toader a dat o scurtă declaraţie de inculpat în faţa completului de apel, arătând că nu a existat nicio înţelegere infracţională între el şi ceilalţi doi inculpaţi. „În acea perioadă în care se reţine că au fost comise infracţiunile eu nu lucram la Ministrul Economiei, fiind detaşat la altă instituţie, unde aveam alte atribuţii. Am revenit la minister pe 12 mai. Nici nu avea rost să primesc mită, întrucât hârtia care se consideră a fi un aviz nu a fost şi nu este un aviz. În data de 6 iunie chiar am plătit toate facturile pe care le-am primit. De asemenea vreau să punctez că cei 48 de metri cubi de beton au fost livraţi de domnul Tulcan pentru că el voia să preia lucrarea, să o efectueze el. Susţin cu tărie că sunt nevinovat şi vreau să se facă dreptate în acest caz. Răspund la orice întrebare”, a declarat Toader în faţa Curţii, dar nici avocaţii, nici procurorul de şedinţă n-au avut întrebări pentru el.

Tulcan, cu ochii în lacrimi

Omul de afaceri Stelian Tulcan a declarat cu lacrimi în ochi şi cu emoţie în glas că este nevinovat: „Nu am vorbit cu această femeie decât despre nişte fonduri europene. Au fost peste 500 de zile de control la mine la firme, toate au fost închise. Nu mai pot! Nu am făcut aceste fapte”. La rândul ei, Argentina Postolache a declarat: „Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge la închisoare dând un număr de telefon cuiva care avea nevoie de beton”. Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2011 – mai 2012 Gabriel Răsvan Toader, prin intermediul Argentinei Carla Postolache, ar fi pretins achitarea de către Stelian Tulcan a contravalorii unei cantităţi de 48 de metri cubi de beton, în valoare totală de 14.461,36 de lei. Cantitatea de 48 de metri cubi de beton ar fi fost utilizată de către Toader la construirea unui imobil, în zona localităţii Ghiroda, judeţul Timiş.