FINAL DE VACANȚĂ. Prima şedinţă de Guvern, mâine

Prima şedinţă de Guvern după trei săptămâni de vacanţă va avea loc mâine. Astăzi, premierul Victor Ponta a anunțat că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie.

 În această perioadă, unii membri ai Guvernului au ales litoralul românesc, iar alţii s-au relaxat în străinătate. Premierul Victor Ponta și-a petrecut vacanța în SUA împreună cu familia.

Potrivit mediafax.ro, ministrul Economiei, Mihai Tudose, şi ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, au fost plecaţi în Grecia, iar vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi-au petrecut vacanţa pe litoralul românesc, la Mamaia. Tot în ţară şi-a petrecut concediul şi ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, care a fost câteva zile la munte şi câteva zile la Marea Neagră împreună cu famila sa. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a serbat ziua de naştere tot pe litoralul românesc, în timp ce ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a vizitat mănăstirile din nordul Moldovei.

Abia întorşi din concediu, premierul şi membrii Guvernului s-au confruntat cu o criză în sistemul sanitar, care s-a încheiat marţi cu promisiunea Cabinetului Ponta de majorare a salariilor din sistemul sanitar cu 25 la sută, începând cu 1 octombrie. Ordonanţa de Guvern care prevede prima etapă de majorări salariale, cu 25 de procente, va fi adoptată în şedinţa Executivului din 26 august, când va fi adoptat şi un act normartiv privind responsabilitatea medicilor.

În şedinţa de miercuri a Guvernului, prima după o vacanţă de trei săptămâni, ar putea fi luate în discuţie teme precum seceta prelungită, fiind aşteptate măsuri pentru fermierii afectaţi, care spun că în lipsa unor ajutoare financiare nu vor avea resursele să reconstituie culturile, în toamnă.