Final de proces pentru Liviu Dragnea

Liviu Dragnea este așteptat la Înalta Curte, astăzi, pentru a fi audiat în calitate de inculpat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care președintele Camerei Deputaților a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru instigare la abuz în serviciu.

Dragnea trebuia să se prezinte în fața judecătorilor în data de 18 martie, dar avocații acestuia au depus documente medicale din care rezulta că acesta a fost internat de urgență, din cauza unor probleme la coloana vertebrală. Tot pe 18 martie, președintele completului de 5 judecători le-a pus în vedere avocaților să fie pregătiți să pună concluzii pentru termenul de astăzi. Odată cu pronunțarea deciziei pe fond în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, magistrații au anulat condamnarea cu suspendare primită de Dragnea în dosarul Referendumului, iar în urma contopirii a rezultat o pedeapsă cu executare, de 3 ani și 6 luni de închisoare.

Mărturia care îl „înfundă” pe Dragnea

Fosta şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman, Jenica Dumitru, a declarat, pe 16 ianuarie 2018 că a discutat cu directoarea instituţiei, Alesu Floarea, despre cele două angajate care lucrau de fapt la PSD, însă aceasta i-a spus „că nu e treaba ei”, iar de acest lucru avea cunoştinţă şi Liviu Dragnea. Dumitru a recunoscut atunci că cele două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, nu veneau la serviciu şi îşi desfăşurau de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman. Jenica Dumitru a declarat că ea a fost cea care a întocmit în fals fişele de pontaj cu prezenţa la serviciu a celor două angajate, deşi acest lucru ar fi trebuit să îl facă Bombonica Prodana (n.r. – fosta soție a lui Dragnea), cea care le era şefă.

 

Cum a ajuns Bombonica Prodana șefă la DGASPC

Jenica Dumitru a dat detalii în fața judecătorilor și cu privire la fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, mai exact despre modul în care aceasta a ajuns să obțină un post de conducere în DGASPC Teleormnan, pe vremea când Dragnea era șeful Consiliului Județean. Iniţial, Bombonica Prodana urma să fie numită şefă la Serviciul administrativ din cadrul DGASPC Teleorman, însă aceasta nu dorea să devină funcţionar public, astfel încât a fost înfiinţat Serviciul secretariat, iar Liviu Dragnea ar fi spus că soţia lui nu poate să fie şefă peste „şoferi şi măturătoare”.