FILMUL EVZ: Sezonul perfect

"Titanii" este inspirat de o poveste adevărată petrecută în urmă cu 30 de ani, ale cărei efecte se simt şi azi.

În anii ’70, în Alexandria, Virginia, fotbalul american este rege. Într-un oraş în care domnesc prejudecăţile şi intoleranţa, tradiţionalismul local este zguduit când Herman Boone (Denzel Washington, stânga), un bărbat de culoare, este numit antrenor principal al echipei de fotbal a liceului.

Toată lumea se aştepta ca onoarea să-i revină lui Bill Yoast (Will Paxton), un antrenor alb, foarte respectat în comunitate. A-l angaja pe Boone ca antrenor al lui "T.C. Williams High Titans" şi a-l numi pe Yoast antrenor secund, iată o situaţie potenţial explozivă pentru vremurile acelea.

Şi totuşi, cei doi antrenori descoperă că au în comun integritatea, onoarea şi un puternic simţ moral. Deşi provin din medii diferite, ei reuşesc să-i modeleze pe tinerii pe care îi au în grijă şi să-i transforme în învingători, învăţându-i ce înseamnă respectul şi responsabilitatea.

Compania Disney a alocat un buget de 30 de milioane de dolari, dar a vrut ca filmul să fie unul de familie şi nu adresat doar fanilor fotbalului american. După lansare, mulţi turişti au vizitat liceul cu pricina, dar au fost dezamăgiţi pentru că, în realitate, este total diferit. Explicaţia este că filmările au avut loc, de fapt, în Georgia.

Datorită faptului că filmul tratează subiecte arzătoare ca intoleranţa şi rasismul, a fost premiat cu Political Film Society la categoria "Drepturile Omului".

16.40 - HBO