FILMUL EVZ. Dunărea: Secretele pădurii inundate

Difuzat în premieră, documentarul austriac realizat în 2011 ne dezvăluie secretele sălbatice ale Dunării.

NOTA EVZ ★★★★★ Pădurile care mărginesc malurile Dunării iau naştere în Viena şi se întind până la porţile Bratislavei, legând cele două capitale ca o fundă verde şi formând un habitat unic în această zonă a Europei. În urmă cu câţiva ani, o secţiune de 36 de kilometri a fost transformată în Parc Naţional. Aici, totul este într- o continuă schimbare, iar zona este influenţată de revăsarea continuă a râului peste maluri. Viaţa şi moartea sunt parte integrantă din peisaj şi constituie factorul vital al diversităţii florei şi faunei din zonă: o mulţime de păsări, printre care vulturi codalbi, castori care construiesc neobosit "baraje", mici broaşte ţestoase ce înoată agale, căprioare roşii care-şi cresc puii printre tufişurile dese şi mistreţi greoi, care bat cărările ascunse. În drumul ei, Dunărea străbate Slovacia, Ungaria, Croaţia, Ucraina şi România şi este un factor esenţial în Europa pentru diversitatea acestei zone. Călătoria fluviului ia sfârşit după 2.860 de kilometri, la vărsarea în Marea Neagră. Aici se mai află două minuni ale naturii: Pădurea Letea şi Delta Dunării.