"Întâlnire cu Joe Black", un film în care misterul, drama şi romantismul se regăsesc într-o poveste despre început şi sfârşit.
William Parrish (Anthony Hopkins) este un important şi puternic om de afaceri, care deţine un imperiu media. Deşi încă mai suferă din cauza decesului soţiei sale, Bill este fericit datorită fiicelor lui, Allison (Marcia Gay Harden) şi Susan (Claire Forlani). În timp ce Allison pregăteşte aniversarea de 65 de ani a tatălui său, iar acesta încearcă să găsească soluţii împotriva unei preluări ostile a companiei sale, Bill suferă un atac de cord şi începe să audă o voce. La scurt timp este vizitat de Joe Black (Brad Pitt), un străin misterios. În realitate, acesta este Îngerul Morţii, întrupat în corpul unui tânăr decedat într-un accident. Când află că i-a venit timpul să părăsească această lume, Bill îi propune Morţii un târg: el primeşte răgazul de a-şi pune în ordine afacerile şi de a-şi lua rămas bun de la fiicele lui, iar Joe, în timpul acesta, descoperă cum e să fii muritor. Fascinat de tot ce află, el este de-a dreptul încântat când se îndrăgosteşte de Susan, frumoasa fiică a lui Bill.