Personajul lui Jennifer Garner trăieşte o poveste fantastică într-o peliculă care ne face să zâmbim.
Cu o poveste asemănătoare cu "Vreau să fiu mare", în care rolul principal este deţinut de Tom Hanks, filmul e pe gustul celor care, atunci când erau copii şi-au dorit, chiar şi pentru o clipă, să fie adulţi, să nu mai depindă de părinţi şi să se simtă liberi.
Jenna (Shana Dowdeswell) s-a săturat deja de încercările prin care trece în pragul adolescenţei. Pentru că nu se mai mulţumeşte să-şi petreacă timpul alături de cel mai bun prieten al ei, Matt Flamhaff (Sean Marquette), Jenna invită cei mai populari elevi din şcoală la petrecerea ei aniversară de 13 ani. Dar se simte umilită când este închisă în debara pentru jocul "Şapte Minute în Rai" şi toţi o părăsesc.
Singură în întuneric, Jenna pune tot sufletul într-o dorinţă: ar vrea să fie o persoană matură şi să aibă viaţa pe care şi-a dorit-o întotdeauna. În clipa aceea, de pe căsuţa viselor construită de Matt începe să se presare un praf magic peste capul sărbătoritei.
A doua zi, Jenna (Jennifer Garner) are 30 de ani. Mai mult, este o femeie superbă şi de succes, cu o slujbă foarte bună şi cu un apartament incredibil pe Fifth Avenue. Deşi corpul ei a căpătat senzuale curbe feminine, mintea i-a rămas la nivelul celor 13 ani. Speriată, dar şi încântată de noua ei viaţă, Jenna îşi dă seama în curând că-i lipseşte ceva – Matt (Mark Ruffallo). Când îl caută, descoperă cu groază că nu mai ţin legătura şi că el este logodit. Acum, cea mai mare dorinţă este să nu fie prea târziu pentru adevărata dragoste.
20.00 – HBO